O paradă la care au participat toboşarul Cetăţii, domniţele şi magul Cetăţii Sighişoara, un Vlad Ţepeş pe picioroange, Peregrinii, Paladinii de Terra Medies, Menestrelii Cetăţii de Scaun, domniţele şi cavalerii de Mulbach, Mercenarii din Aserculiss, Contesa Anne de Bretagne, Călătorii în Evul Mediu, Breslele Unite şi cântăreaţa de muzică medievală Julia Shevel din Ucraina a deschis, vineri seara, a 29-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală.
Parada a pornit din oraşul de jos, de pe strada 1 Decembrie 1918, a trecut pe strada Hermann Oberth, Piaţa Hermann Oberth, Strada Turnului, Piaţa Muzeului şi s-a încheiat în Piaţa Cetăţii, fiind salutată pe tot traseul de câteva mii de persoane.
„Vă mulţumesc pentru că sunteţi prezenţi la cea de-a 29 ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Festivalul Medieval este organizat de către municipiul Sighişoara şi se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei Române. Suntem în Cetatea Medievală, aflată în patrimoniul UNESCO, iar timp de trei zile aici va fi locul de întâlnire pentru cavaleri, domniţe, magi şi, bineînţeles, îl avem şi pe Vlad Ţepeş pe picioroange. În acest an nu trebuie să ne fie frică de vampiri, nu este cazul, dar dacă circulaţi după ora 24:00 e bine să purtaţi o salbă de usturoi la gât. Vreau să ne bucurăm cu toţii de un eveniment atât de apreciat şi atât cu mult aşteptat. Vom avea programe artistice interactive, concerte şi activităţi pentru toate categoriile de vârstă. Ştiu că locuitorii Sighişoarei sunt gazde bune, iar acest lucru îl veţi vedea cu toţii şi îl veţi simţi în următoarele zile”, a declarat primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, la festivitatea oficială de deschidere a manifestării.
Şefa cancelariei Prefectului Judeţului Mureş, Mara Togănel, a arătat că miile de persoane venite să asiste la parada de debut a Festivalului Sighişoara Medievală au făcut o alegere bună.
„Aţi făcut o alegere foarte bună să veniţi la acest eveniment unic în România şi pentru că dacă domnul Dan Negru (prezentatorul evenimentului n.r.) spunea că inteligenţa artificială ne indică acest festival la Sighişoara, trebuie să vă spun că tot la o căutare pe Google vom vedea că Sighişoara este cel mai colorat oraş din România (…). Este colorat şi din prisma arhitecturii, este colorat şi din prisma sufletelor care înnobilează atât de frumos acest municipiu. Doresc să felicit gazdele pentru că orice eveniment de calitate, orice eveniment de această amploare nu s-ar putea organiza fără dumneavoastră, cei care exprimaţi atâta ospitalitate, civilizaţie şi evident, atâta autenticitate”, a afirmat Mara Togănel.
La festivitatea de deschidere a Festivalului Sighişoara Medievală XXIX, prezentată de Dan Negru, a participat şi viceprimarul municipiului, Bogdan Burghelea, care a salutat oaspeţii străini.
În cadrul festivităţii de deschidere a Festivalului Sighişoara Medievală XXIX, Primăria Municipiului Sighişoara le-a premiat pe elevele care au obţinut mediile cele mai mari: Ioana Crăciun, care a reuşit cea mai mare medie din oraş la Evaluarea naţională, 9,57, şi Corina Bîscă, care a obţinut cae mai mare medie la examenul de Bacalaureat, 9,85.
„În urma conceptului regizoral făcut împreună cu Toma Enache şi cu maestrul Dorel Vişan şi cu un scenograf de la Sibiu, am creionat câteva momente mai speciale pentru acest eveniment prin care am încercat să-l aducem pe la Vlad Dracul, toboşarii de Aserculiss, împreună cu Călătorii în Evul Mediu şi cu Contesa Anne de Bretagne, care vor aduce o explozie de bucurie. Am pus accentul pe muzica medievală, pe jocurile medievale din vremea respectivă. Şi am mai adus nou la acest festival şi o serie de băuturi medievale”, a declarat presei Ştefan Lungu, realizatorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală. AGERPRES