Nu am avut pretenții mari, dar se vede evoluția pozitivă atât în cupă, cât și în campionatul de senioare – a declarat paginii oficiale Ispir Cristian (foto jos), antrenorul principal al echipei.
„Am avut multe meciuri, unde o perioadă bună de timp am reușit să jucăm de la egal la egal cu adversarele noastre, dar deocamdată suntem prea tineri.”
Pentru viitor trebuie să întărim echipa de senioare. Ne-ar trebui minim 3 jucătoare valoroase. Bineînțeles ne dorim să readucem mureșencele noastre care joacă pentru alte echipe, dar dacă nu, atunci trebuie să aducem de altundeva – fiindcă această echipă a adus imagine pozitivă CSM-ului. Ar fi păcat să nu putem continua linia ascendentă – a mai spus Ispir Cristian.
„Poți să fii bun și atunci dacă aduci o echipă completă de altundeva, dar noi ne dorim să creștem valorile noastre. Și așa avem nevoie de câteva implanturi. Trebuie să avem răbdare și cu junioarele, fiindcă începem un nou ciclu. Ne bucurăm de tot sprijinul primit din partea clubului și al conducerii orașului. Am dat câteva zile libere, după care începem pregătirea. Trei dintre jucătoarele noastre se vor pregăti pentru europenele de junioare, celelalte pentru sezonul viitor.”
După Campionatul European de U19 echipa noastră va avea o vacanță mai lungă, după care trebuie să pregătească sezonul următor. Echipa are în plan și câteva turnee amicale, unul în Croația, dar acestea sunt în discuţii cu conducerea clubului şi al oraşului.
„Vom vedea ce strategie vom aborda pentru sezonul viitor. Pentru mine cel mai important a fost că aceste fete au crescut enorm în valoare şi am pus umărul la creşterea sportului mureşean.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.