Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat miercuri 113 contracte de finanţare cu primării şi entităţi publice din ţară pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare, în valoare totală de 316,5 milioane de lei şi o putere instalată de 41,68 MW.
„Suntem într-un moment complicat din punct de vedere politic. România se află în mijlocul unui scenariu pe care nimeni nu şi l-a imaginat, iar pericolul este reprezentat tocmai de influenţele antidemocratice din Est, influenţe de care, cel puţin în sectorul energetic, România a scăpat prin investiţii. Asta am prioritizat în mandatul meu: investiţii, investiţii, investiţii. Pentru mine, cei 14 miliarde de euro nerambursabili atraşi prin contracte de finanţare reprezintă un pas important de asigurare a independenţei şi securităţii energetice a României. Astăzi, am semnat un număr record de contracte cu primării şi entităţi publice din ţară. Fiecare dintre contractele pe care le-am semnat astăzi va ajuta comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, vor reuşi să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public. Astfel, banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cele 113 contracte de finanţare sunt aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.
Astfel, Ministerul Energiei îşi reconfirmă angajamentul faţă de investiţiile în energie şi îndeplineşte astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei regenerabile în România.
În județul Mureș s-au semnat contracte cu primăriile: Adămuș, Crăciunești și Sântana de Mureș.