Invitat, aseară, la o emisiune televizată (Fanatik SuperLiga, realizată de jurnalistul Horia Ivanovici), antrenorul abia numit al echipei Unirea Ungheni, fostul internaţional Florentin Petre, s-a declarat încântat de faptul că a semnat cu cea mai bună echipă de fotbal de la noi din judeţ.
„Am câștigat… niște prieteni noi… gazdele cu brațele deschise. E o echipă de Liga a 3-a de lângă Târgu-Mureș, cu ambiţii mari. Îmi place asta…În primul rând vreau să îi mulțumesc domnului primar Victor Prodan și domnului președinte Adi Pop pentru oportunitatea de a antrena o echipă bună, cu pretenții, care vrea să tragă la promovare… merg cu drag să ajut fără nicio problemă. Îmi plac oamenii puternici, ambiţioşi, oamenii care sunt deciși să realizeze ceva, mai ales în momentele astea pe care le traversăm cu toții… merg la Ungheni să trag la promovare”, a declarat Florentin Petre.
De menţionat că, în nu foarte lunga sa carieră de tehnician, Petre are la activ o promovare: el a preluat echipa Dacia Unirea Brăila în Liga 3 şi a promovat-o în Liga 2.
La finalul turului, Unirea Ungheni e pe locul 3, la trei puncte de liderul ACS Mediaş, cu care a remizat acasă, în ultima etapă, după ce a condus cu 2-0 până prin minutul 70. Primele patru clasate la finalul sezonului regulat joacă un play-off între ele, iar prima clasată mai are de trecut două duble manşe de baraj ca să ajungă în eşalonul superior.
Sezonul trecut, Unirea Ungheni a câştigat play-off-ul, a eliminat pe FC Bihor Oradea în primul baraj, dar l-a pierdut pe al doilea în faţa Corvinului Hunedoara.
Florentin Petre, noul antrenor al Unirii Ungheni: „Am venit la Ungheni să promovăm”
Category: Sport
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.