Compania AQUASERV S.A. reamintește utilizatorilor săi că resursele de apă sunt limitate, motiv pentru care trebuie să avem grijă cu toții de fiecare picătură care curge la robinetele noastre, pentru a beneficia în continuare, la orice oră din zi sau din noapte, de o apă sigură și de calitate.
Echipele AQUASERV sunt permanent la datorie, pentru a asigura un program normal de furnizare a apei potabile în întreaga arie de operare, intervin pentru a remedia disfuncționalitățile apărute pe rețelele de aducțiune sau de distribuție, refac permanent stocurile de apă în rezervoarele de înmagazinare, pentru a asigura continuitatea serviciului. În perioadele secetoase însă, mulți utilizatori casnici, în special din zona metropolitană sau din mediul rural, sunt tentați să utilizeze apa de la robinet pentru irigarea culturilor agricole, a gazonului sau a plantelor din gospodăria proprie, sau chiar pentru umplerea piscinelor. Aducem la cunoștința utilizatorilor că Legea nr. 241/2006 a serviciului de apă şi de canalizare, republicată, menționează la art. 4 că “apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare”.
Compania AQUASERV S.A. dispune de capacități suficiente pentru producerea și înmagazinarea cantității de apă potabilă necesară consumului casnic și menajer, însă utilizarea apei în alte scopuri poate determina o creștere a consumului căreia nu îi poate face față. Acest lucru poate duce la diminuarea rezervelor de apă în rezervoare, ceea ce înseamnă că, uneori, se ajunge în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă la presiune normală conform unui program, până la refacerea rezervelor.
Utilizarea apei în mod iresponsabil afectează în special utilizatorii din zonele mai înalte sau pe cei aflați la capăt de rețea, care primesc apă cu presiune scăzută sau rămân fără apă, în condiții de creștere a consumului. Obligațiile contractuale ale clienților noștri prevăd că toți utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligația de a asigura folosirea eficientă și rațională a apei preluate din rețeaua publică de alimentare. Problemele legate de consumurile mari pot fi rezolvate mai ușor având înțelegere și sprijin din partea utilizatorilor noștri.
Reamintim, de asemenea, că avem în curs de implementare proiecte de investiţii în valoare de peste 250 de milioane de lei, cofinaţate din fonduri europene sau din surse proprii, la finalizarea cărora multe din actualele probleme privind alimentarea cu apă vor fi rezolvate, prin mărirea capacităților de captare/ transport/ stocare, extinderea și reabilitarea rețelelor. Până la finalizarea acestor investiţii însă, resursele de apă ale unor localități sunt limitate și trebuie folosite cu maximă responsabilitate.
Compania AQUASERV S.A. va face în continuare eforturi pentru a asigura un regim de furnizare a apei 24 de ore din 24, însă contează și pe sprijinul clienților săi în ceea ce privește utilizarea rațională a resurselor de apă.Sperăm că apelul nostru va fi înțeles, pentru binele întregii comunități.