Tribunalul Mureş a hotărât, joi, achitarea fostului şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, Felician Cotyso Străuţ, trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că ar fi primit peste 415 hectare de pădure de la familia Banffy, care revendica păduri în judeţele Mureş şi Sălaj.
‘Achită pe inculpat de sub acuza săvârşirii infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000, raportat la art. 256 Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal şi art. 5 Cod Penal. Revocă măsura asiguratorie a sechestrului, dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA Serviciul Teritorial Târgu Mureş’, se arată în dispozitivul hotărârii pronunţate de Tribunalul Mureş.
Hotărârea pronunţată joi nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
În timpul audierii, în dosarul numărul 3838/102/2014, fostul şef al Ocolului Silvic Răstoliţa a susţinut că rechizitoriul DNA, care are 100 de pagini, ar conţine „jumătăţi de adevăr”, că nu a primit foloase necuvenite şi nici nu poate fi acuzat că ar fi „sprijinit sistematic” familia Banffy în acţiunile de revendicare a peste 4.000 de hectare de pădure.
Străuţ a susţinut că a plecat din Direcţia Silvică Mureş în 15 mai 2008 şi că testamentul prin care el a fost numit „legator cu sarcină” (prin care testatorul impune o anumită obligaţie legatarului) şi nu moştenitor testamentar-legatar, cum susţine DNA, este din iulie 2009. Acesta a afirmat că legatarul, Banffy Imre, a avut sarcina de a-i transmite cele peste 415 hectare de pădure, întrucât el avea drept de creanţă asupra masei succesorale.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş l-au trimis în judecată pe Străuţ Felician Cotyso, în luna noiembrie 2014, pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite în formă continuată (5 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada 2001-2009, Străuţ Felician Cotyso, după ce şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu care i-au revenit în calitate de şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, referitoare la retrocedarea pădurilor private ale unui proprietar, precum şi la administrarea acestora, „a acceptat calitatea de moştenitor testamentar-legatar cu titlu particular dispusă de respectiva persoană prin testament”.
„Ca urmare a acestui act, inculpatul Străuţ Felician Cotyso a primit de la testator dreptul de a solicita, în 5 rânduri, suprafaţa totală de 415,2 hectare pădure (50 ha+365,2 ha) din totalul suprafeţelor de pădure reconstituite, în baza procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, pe raza judeţelor Sălaj şi Mureş, respectiv: 50 hectare pădure din totalul de 463,61 ha pădure, situată în jud. Sălaj, pe raza Ocolului Silvic Măgura, un procent de 10% (respectiv suprafaţa de 0,986 ha pădure) din suprafaţa de 9,86 ha pădure situată în jud. Mureş, pe raza Ocolului Silvic Luduş, 10% (respectiv suprafaţa de 226,081 ha pădure) din suprafaţa de 2.260,81 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Răstoliţa, 10% (respectiv suprafaţa de 107,324 ha pădure) din suprafaţa de 1.073,24 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului, un procent de 10% (respectiv suprafaţa de 30,808 ha pădure) din suprafaţa de 308,08 ha pădure, situate pe raza Ocolului Silvic Lunca Bradului”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit documentului, momentul primirii efective de către Străuţ Felician Cotyso a foloaselor necuvenite ‘îl reprezintă data rămânerii definitive a fiecăreia dintre hotărârile judecătoreşti prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de pădure respective’.
Într-un comunicat de presă al DNA din data de 27 noiembrie 2014 se preciza că principale atribuţii ale inculpatului Străuţ referitoare la retrocedare au fost: analizarea respectării condiţiilor legale pentru aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 1/2000 privind retrocedarea terenurilor; întocmirea şi punerea la dispoziţia comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi a documentaţiei referitoare la suprafeţele de teren pentru care s-a reconstituit şi s-a validat dreptul de proprietate (stabilirea mărimii şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie, întocmirea situaţiilor definitive, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare şi parcelare întocmit, înaintarea şi prezentarea spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară, precum şi divergenţele produse şi consemnate la nivelul acestor comisii); participarea la luarea deciziilor în calitate de şef Ocol Silvic Răstoliţa şi reprezentant ROMSILVA în cadrul Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată.
Parlamentarul Cristian Chirteş, care a fost audiat ca martor la Tribunalul Mureş, în luna martie 2016, în calitate de fost şef al Direcţiei Silvice Mureş, în dosarul de corupţie privind retrocedarea de păduri, a susţinut că a aflat printr-o anonimă, că şeful Ocolului Silvic Răstoliţa, Străuţ Felician Cotyso, ar figura printre moştenitorii lui Banffy Eva, care revendica peste 4.000 ha de pădure în judeţele Mureş şi Sălaj.
Deputatul Cristian Chirteş a spus, în timpul depoziţiei sale ca martor, că, în anul 2007, când era şeful Direcţiei Silvice Mureş, i-a fost adus un plic galben în care se afla un antecontract încheiat la Budapesta, în care numele şefului Ocolului Silvic Răstoliţa apărea în contextul oferirii de sprijin pentru Banffy Eva în vederea recuperării unor păduri.
AGERPRES
Lupu paznic la oi ! Bravo romane !