Unirea Ungheni a debutat onorabil în primul său sezon de Liga 2 din istoria clubului, reușind o remiză albă, azi, pe terenul lui CS Mioveni. Gazdele porneau favorite prin prisma faptului că sezonul trecut au jucat baraj de promovare în prima ligă. Însă, CS Mioveni de azi e doar o umbră a echipei din campionatul trecut: i-au plecat aproape toți titularii, plus antrenorul. Așa că misiunea Unirii Ungheni a fost mai ușoară decât arătau calculele hârtiei.
Jocul a fost dominat pe ansamblu de argeșeni, mai cu seamă ultimul sfert de oră. Steril, însă, fără mari ocazii de gol la poarta mureșeană. A fost un meci test pentru capacitatea de rezistență la plictiseală a celor vreo 300, poate 400 de spectatori. Joc anost, încâlcit, desfășurat mai mult la centrul terenului, excesiv de fragmentat și de faulturi repetate, dar și de văicăreli fără număr ale jucătorilor ambelor echipe și fără faze de poartă.
”Mutați, mă, porțile la jumatea terenului”, a țipat, la un moment dat, un spectator, exasperat că a venit la stadion, a plătit 10 lei pe bilet, dar n-a văzut strop de fotbal. Mai trebuie spus că și căldura a avut rolul ei aici. La Mioveni au fost 30-31 de grade azi la prânz.
Una peste alta, pentru Unirea Ungheni 0-0 e un rezultat bun, pe un teren de unde, foarte probabil, nu multe echipe vor pleca cu puncte. Etapa viitoare Unirea Ungheni nu va juca. Partida de acasă, cu Corvinul Hunedoara, a fost amânată, pentru a da posibilitatea hunedorenilor să pregătească dubla cu FC Astana din Kazahstan, din turul III preliminar din Europa League.
Celelalte rezultate ale etapei inaugurale: Metaloglobus București-Chindia Târgoviște 3-2, CSM Slatina-FC Voluntari 1-1, CSM Focșani-Muscelul Câmpulung 2-0, CSC Dumbrăvița-Metalul Buzău 3-1, Concordia Chiajna-CS Afumați 2-4.
Meciul Corvinul Hunedoara-CSC Șelimbăr a fost amânat, din motivul menționat mai sus. FC Bihor Oradea-Viitorul Pandurii Târgu-Jiu se joacă pe seară, de la ora 18, iar FK Miercurea Ciuc-Ceahlăul Piatra Neamț, mâine de la ora 17. Partidele CSM Reșița-FCU Craiova și Steaua-FC Argeș încheie ruda marți, de la orele 17, respectiv 19.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.