Producătorul francez de zahăr vrea să-și facă exitul din afacerile din România și China, ca parte dintr-o amplă strategie a noii conduceri de a renunța la o parte din activele internaționale, pentru a reduce din datoriile companiei și pentru a crește profitabilitatea, scrie Reuters.
Tereos, al doilea cel mai mare poducător de zahăr după volum, și-a schimbat în decembrie anul trecut conducerea. Noua echipă, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la pierderile activităților internaționale ale Tereos încă dinainte de a prelua frâiele afacerii, ia în considerare vânzarea activelor neprofitabile, dar vrea ca înainte să facă un audit, scrie Reuters.
Francezii caută să facă exit și din activitățile cu zahăr din România, a spus una dintre cele trei surse, dar și o altă sursă care nu a fost menționată de Reuters.
Tereos a cumpărat producătorul de zahăr Luduș, din județul Mureș în 2012, ca parte unui plan de expansiune globală. Dar, fabrica din România a înregistrat pierderi din 2014 încoace. Noua conducere vrea să oprească pierederile și a angajat un consultant internațional pentru a găsi o soluție, iar vânzarea este văzută ca primă opțiune.
Vânzarea fabricii din România s-ar putea dovedi dificilă datorită rezultatelor slabe, dar și a faptului că regiunea nu este foarte atractivă în ceea ce privește randamentele la sfecla de zahăr.
Dacă nu se va găsi un cumpărător pentru fabrica de la Luduș, aceasta ar putea fi închisă, spun surse apropiate managementului companiei citate de Reuters. Sursele mai spun că Tereos ar putea păstra fabrica din România dacă este găsită o soluție de a reduce pierderile, însă acest scenariu pare improbabil.
Tereos România a realizat anul trecut afaceri de 158,8 milioane de lei, o pierdere de 25,6 milioane de lei și 184 angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.
Tereos se află în discuții avasate cu Wilmar International din Singapore pentru vânzarea a 49% din afacerea cu amidon din China, au spus pentru Reuters trei surse familiare negocierilor.
Grupul francez a raportat o datorie de 2,7 milarde de euro la sfârșitul anului trecut, la vânzări anuale de 4,5 miliarde de euro.