Guvernul a adoptat astăzi hotărârea prin care Programul pentru școli al Uniunii Europene, pentru perioada 2023–2029, continuă în școli. Bugetul a fost majorat la 798 milioane lei.
La nivel național, sunt peste 1,8 milioane de copii care vor beneficia, zilnic, și în acest an școlar de fructe, legume, lapte, produse lactate sau de panificație.
🔴În urma adoptării în Parlament, în 2022, a initiativei PSD prin care se introduce criteriul “verde”, firmele locale care participă la licitații – inclusiv pentru a oferi aceste produse în școli – sunt avantajate, primind un punctaj suplimentar.
Programul își dorește și susținerea fermierilor și a producătorilor locali, care au șanse în plus la aceste licitații – ce vor putea fi organizate în urma hotărârii adoptate astăzi, la nivelul Consiliului județean sau al autorităților publice locale.