Fundaţia „Teleki László” a identificat în biserica reformată a satului Viştea din judeţul Cluj probabil cea mai veche structură de acoperiş existentă în Transilvania.
Descoperirea a fost anunţată joi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta, de către experţi dintre care unii s-au conectat online de la Viştea.
Potrivit unui comunicat de presă trimis agenţiei ungare de presă MTI, Fundaţia “Teleki László” din Budapesta a efectuat cercetări dendrocronologice în biserica ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, în cadrul Proiectului “Rómer Flóris”, înfiinţat şi finanţat de guvernul ungar. Cu ajutorul unei metode de datare pe baza analizei inelelor anuale ale copacilor, s-a stabilit că vechiul tavan din lemn şi structura acoperişului naosului, precum coloana de susţinere a acestora şi grinda principală au fost construite în 1330. După cunoştinţele actuale ale specialiştilor în monumente, structura acoperişului şi cea a planşeului de la Viştea sunt cele mai vechi dintre cele existente încă în Transilvania.
Studiu dendrocronologic al bisericii din satul aflat la 14 km de Cluj-Napoca a fost efectuat în toamna anului 2022 de către echipa Anno Domini Dendrolab din Miercurea Ciuc. “Examinarea structurilor şi analizele de laborator ulterioare au dovedit că grinda principală care traversează în lungime centrul naosului şi coloana sculptată care o susţine datează din secolul al XIV-lea, aproximativ din anii 1320-1330” – se arată în comunicat. Una din grinzi a fost identificată ca fiind executată dintr-un stejar tăiat în iarna anilor 1329-1330.
Având în vedere vârsta stabilită a grinzii al cărei capăt înfipt în perete a fost tencuit cu aceeaşi tencuială pe care au fost pictate picturile murale, se poate constata că aceste picturi nu pot fi mai vechi de 1330.
Descoperirea are o importanţă majoră şi pentru datarea picturilor murale similare cu cele din Viştea. Restauratorul de picturi murale Lóránd Kiss, contactat de portalul Krónika.ro, a declarat: descoperirea echivalează cu aprinderea luminii într-o încăpere în care bâjbâim în întuneric.
În cadrul evenimentului de presă, Lóránt Perényi, subsecretar de stat pentru strategia arhitecturală în cadrul ministerului construcţiilor şi investiţiilor din Ungaria, a declarat că guvernul acordă importanţă protecţiei patrimoniului construit de peste hotare şi intenţionează să continue Proiectul “Rómer Flóris” destinat protecţiei monumentelor maghiare aflate în ţările vecine.
MTI