Nu putem începe altfel decât cu obişnuita frază: „stimaţi români, maghiari, germani şi… alte naţionalităţi”. După anii ’90 la categoria „alte naţionalităţi” s-ar face referire explicită şi la etnia romă, dacă ar mai exista această formă de adresare din regimul trecut. Cea mai numeroasă populaţie de etnie romă din Regiunea Centru, potrivit ultimului recensământ peste 8 la sută, se află în judeţul Mureş. Pe primul loc în rândul municipiilor cu cei mai mulţi locuitori de etnie romă, peste 10 la sută, se află municipiul Târnăveni. Numărul romilor nu ar fi o problemă, dacă nu ar fi vorba de populaţia cea mai afectată de sărăcie, cu cea mai mare rată a riscului de excluziune socială, adesea discriminată în piaţa muncii din lipsa educaţiei. Statisticile arată că doi din 10 copii nu frecventează nicio formă de învăţământ. „Eu găsesc şi în realitatea de astăzi, care nu este roz, este totuşi un pas, faptul că în trecut comunitatea romă nu exista, era invizibilă, iar acum comunitatea romă este discutată”, a spus Demeter Zoltán, consultantul pe problemele specifice romilor, la Primăria din Târnăveni.
Date istorice
Într-o emisiune la Radio Tîrgu Mureş, moderatorul Moca Rudy, acest „Romo Sapiens” l-a avut ca invitat pe consultantul Primăriei Târnăveni, Demeter Zoltán. Din discuţiile lor am aflat câteva date istorice din existenţa romilor. Primul Congres Mondial al romilor a avut loc la Londra în 8 aprilie 1971, la care au participat reprezentanţi din 14 ţări. Congresul a fost prezidat de voievodul romilor pe vremea acea, actorul Yul Brynner, cel care a jucat în filmul „Cei 7 magnifici”, el fiind „actorul care şi-a asumat cu responsabilitate apartenenţa la etnia romă”, după cum a menţionat Rudy Moca. La al IV-lea Congres ce a avut loc în 1990 la Varşovia s-a luat decizia ca data de 8 aprilie să fie consemnată ca fiind Ziua Internaţională a Romilor. Atunci a apărut şi drapelul romilor: culoarea albastră în partea superioară, verde în partea de jos, iar în mijloc o roată cu 17 spiţe semnificând roata vieţii sau chakra indiană. Prin legea nr. 66/2006, a fost adoptată oficial şi în România data de 8 aprilie ca fiind Ziua Internaţională a Romilor, iar ziua de 7 aprilie este dedicată Limbii romani.
Ce stipula Legea din 2006
Recomandarea ONU pentru România ar fi fost următoarea: „acordarea deplinei egalităţi de şanse individului şi comunităţii rome spre dezvoltare personală şi profesională şi eliminarea a oricăror forme de discriminare şi de intoleranţă faţă de individ şi faţă de comunitatea romilor”, a explicat Rudy Moca. Apoi a adăugat folosind un citat din Caragiale, că prezentarea teoretică e sublimă, doar că punerea în practică „lipseşte cu desăvârşire”! Demeter Zoltán a subliniat „ca să nu discriminezi pe cineva trebuie să pleci de la realitate. România a făcut o strategie nemaipomenită, toate capitolele erau dezvoltate frumos, dar lipsea cu desăvârşire bugetarea acestor capitole. Erau făcute minunat, la modul superlativ (…) dar nu erau bugetate. Fără să ai un bănuţ nici măcar pentru minimum ca să faci ceva nu erau bani”.
Educaţia, tratament pentru săraci
Ambii participanţi la discuţii au fost de acord, că „dacă nu educi generaţia de copii care acum cresc, peste 15 ani ei vor fi cei care îţi fură plasa. Ei sunt ca nişte bombe cu efect întârziat. Educaţia ar fi un tratament pentru comunităţi, pentru oamenii săraci, pentru oamenii necăjiţi. Le dai un ţel, îi faci ca să viseze frumos, le impui educaţie, le impui cultură, începi să le deschizi ochii, le arăţi că viaţa este altfel decât şi-o închipuie ei acolo unde trăiesc în sărăcie şi lipsuri. Le arăţi ce înseamnă să fii curat, ce înseamnă să ai posibilitatea să te gândeşti că tu ai şcoală, poţi să-ţi faci un carnet de şofer, poţi să te duci să-ţi termini un liceu, poţi să aspiri la nişte posturi care sunt scoase la concurs la bursa locuri de muncă…. toţi caută posturi de femei de serviciu şi de paznic. Ei când astfel stau lucrurile cum poţi să pui tu nişte programe şi nişte locuri de muncă la bursa locurilor de muncă unde ţi se cer studii medii, unde ţi se cer să fi terminat facultatea de limbi sau să fii un eminent inginer în IT … sunt lucruri la care romii n-au acces deocamdată! Discriminarea aceasta este reală, concretă”, a concluzionat consultantul de la Târnăveni.
…. în Valea Rece din Tîrgu Mureş
Dacă am scris despre naţionalităţile conlocuitoare, nu ar fi fost normal să evităm cea mai numeroasă populaţie, cea de etnie romă. În satele din jurul municipiului Tîrgu Mureş, în câteva cartiere mărginaşe, găsim grupuri mari de cetăţeni de etnie romă. Cea mai vestită zonă populată de rromi rămâne, însă, Valea Rece. „Nu ţi-e frică? Ai înnebunit? Acolo nu urcă nici poliţia, nici salvarea!”- pentru cei care nu cunosc zona, trebuie menţionat că „Valea Rece” de fapt e un deal!
Dacă am avut unele temeri, după asemenea îndemnuri nu era chip să mă mai opresc din drum! Şi am mers în staţia de taxi. Prima confirmare a avertismentelor: taxiul nu urcă în Vale nici pentru toţi banii din lume! Îl conving pe şoferul morocănos să mă ducă măcar până la poalele dealului şi să mă aştepte. Îi las un avans destul de convingător ca să nu plece fără mine.
Am revenit vie şi nevătămată după exact 22 de minute şi 43 de secunde, potrivit bonului fiscal al taximetristului!
Să derulăm filmul de scurt metraj
La trecerea de pietoni, faţă-n faţă cu temuta Vale, apare o localnică, „după vorbă, după port” pe care o abordez fără întârziere. Din păcate, m-am bucurat degeaba. Nu merge decât până la prima casă! O însoţesc. De sus coboară doi copii. Cel mărişor îl transportă pe cel de doi-trei ani, cocoţat pe un tomberon cu roţi. „Pe cine căutaţi?” mă-ntreabă cărăuşul, semn că m-a detectat ca pe un intrus în stup! Îl întreb cum sărbătoreşte de ziua romilor? Nu înţelege. Repet întrebarea adăugând ştirea despre gulaş ( Invitaţia lansată în Consiliul Local de joia trecută, la gulaş, două sucuri şi o bere de căciulă în Valea Rece de Ziua Romilor.). Nuuu… apucă să articuleze înghițind în gol. Scot câteva bomboane din geantă şi le dau spre satisfacţia celui mic, care nu ştie ce este sub hârtia colorată, dar mă priveşte cu gura până la urechi.
În spatele meu apar doi tineri, unul cu gluga pe cap, Janoş, cum aveam să aflu mai târziu. El va fi îngerul meu păzitor. Între timp, localnica şi-a luat o pâine, doar 2 lei şi e mai bună decât în altă parte, mai e şi „proaspătă în fiecare oră”, după cum spune reclama de pe clădire şi a plecat.
Am mai fost în Valea Rece cu mulţi ani în urmă, de atunci doar am auzit de modernizările făcute dincolo de paravanul colorat ce împrejmuieşte cartierul. Abia la intrare a rămas ca termen de comparaţie lăsat acolo, un şanţ cu mizerie aşa cum erau toate şanţurile din Vale, de pe vremuri.
„Să nu faceţi poză cu alea urâte”
Janos se lasă descusut, dar refuză să apară în poză. Fetele care se opresc pe lângă noi, venind din „oraş” o iau la fugă când aud de poze. Recunosc că mă folosesc de cuvântul magic, „primărie” şi astfel mai aflu câte ceva. Janos îmi prezintă noutăţile din Vale. Acolo e barul, aici e biserica, dar sunt închise acum. „Să nu faceţi poză cu alea urâte”, îmi atrage atenţia când imortalizez nişte cocioabe în spatele caselor flancate de maşini luxoase, second hand, aduse din occident. „cei care lucrează afară, ei au adus maşinile. Ei au construit şi casele astea”. Şi nu-mi vine să cred că e Valea pe care o ştiam… pare o uliţă aproape obişnuită. Cocioabele în care trăiesc oameni, sus pe coastă, în spatele blocurilor, pentru că sunt 15 blocuri de garsoniere construite de primărie, contrastează puternic cu BMW-ul ce urcă dealul sau cu cele înşiruite mai jos. Îi spun lui Janos că nu se va schimba nimic dacă ascundem gunoiul sub preş. Trebuie să arătăm adevărul. Realitatea. Mă ascultă, apoi îmi aprobă să fac câteva poze.
„Nu e niciun gulaş!”
Dacă la sosirea mea părea un loc părăsit, ca din pământ răsar localnicii. O femeie cu un prunc în braţe şi cu doi mici pe lângă ea urcă dealul. Janos îi dă o bancnotă celui mai măricel, eu le dau bomboane în timp ce oamenii schimbă informaţii între ei. Dintr-o dată se trezeşte toată Valea. Se strigă ţigăneşte peste deal. Toţi vor să ştie pe cine caut. Cineva lansează vestea că a venit gulaşul, sus pe platou. Îl întreb pe Janos dacă mai e alt drum pe unde putea să treacă „gulaşul”? Însoţitorul meu mai tânăr, un copil de şcoală care „se va înscrie la nr.1” , nu se ştie când, îmi spune că ar mai fi un drum, dar e plin de noroi, că ieri a plouat! Îi liniştesc: înseamnă că nu e niciun gulaş!
În spatele meu urcă vreo opt-zece bărbaţi gălăgioşi, din categoria „cât dulapul”. Nu pot să nu mă retrag pe margine, nescăpându-l din ochi pe pirpiriul meu înger salvator! Refuz să mă gândesc cine ar ieşi învingător la o încăierare. Trece şi o ambulanţă. Merge la cineva, asta ca încă un mit demolat despre Vale. Cel puţin … pe timpul zilei!
„Ei au grijă de voi?”
Între timp ajungem în faţa clădirii unde sălăşluieşte poliţia locală. O uşă se închide discret! „Ei au grijă de voi?”. Nu redau reacţia lui Janos, tânărul de 30 de ani, care nu mai ştie să scrie, deşi a terminat patru clase. Are o soră mai mare în Mureşeni, părinţii se duc la ea. El lucrează de la de la zece ani, adună peturi, lua 85 de bani pe kil(ogram), iar acum e angajat la „comunale”. Cel mai brunet nu lucrează, nu e nici la şcoală. „Peste tot unde am încercat… i-am zis lui tata că nu mai merg”. Le ţin o scurtă prelegere despre rolul educaţiei, dar nu am priză la public. Nişte bărbaţi mai în vârstă ies dintr-o casă curioşi şi ei să vadă pe cine caut. Cel care a fost cândva „şăf” îşi permite nişte aprecieri de bătrân libidinos la adresa mea, deşi omul nu bea, mă asigură colegii lui.
„Nu e frumos să vă las acolo”
Janos mi se alătură spunându-mi că, dacă m-a adus până acolo, mă conduce şi înapoi, nu e frumos să mă lase acolo. Şi coborâm la vale. Janos nu-şi pierde din ochi telefonul meu, deşi îl liniştesc că e închis, nu-l înregistrez. La despărţire îmi spune că dacă vreau gulaş, pot să merg la President. Că încă-s acolo. Dansatorii au fost invitaţi, vreo 12 sau 20, n-am înţeles. Fără să mai spună nimic se urcă pe locul din spate în maşina mare, cu uşi glisante şi cei câţiva paşi până la trecerea de pietoni îi parcurg gândindu-mă: oare e adevărat sau doar mi se pare?
Erika MĂRGINEAN