Duminică românii își aleg primarii și europarlamentarii. Decizia politicienilor de a comasa cele două alegeri face votul puțin mai dificil.
Cei care sunt la adresa din buletin își vor putea exprima opțiunea pentru ambele scrutine, dar cei care sunt plecați de acasă vor putea pune ştampila doar pe lista cu europarlamentari.
În secția de vot alegătorii nu au voie să intre cu băuturi alcoolice nu se pot fotografia cu buletinul de vot și nu pot vorbi cu cei din cabinele alăturate.
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetățenii români la orice secție.
Însă, pentru a-și vota aleșii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secția la care sunt arondați, potrivit adresei din buletin.
Unde votăm la alegerile locale din 9 iunie
Dacă nu știți adresa secției la care sunteți arondați, o puteți afla de siteul registrului electoral. Atenție, la aceste alegeri nu vor putea vota cei care și-au schimbat adresele de domiciliu și au vize de flotant eliberate după data de 11 aprilie. Decizia a fost luată pentru a preveni turismul electoral.
La secţia de votare unde sunt arondaţi, alegătorii vor prezenta buletinul sau pașaportul şi vor primi de la reprezentanții secţiei cinci buletine de vot – pentru parlamentul European, primar, președinte de consiliul județean și lista de consilieri locali și județeni.
Este important de știut că puteți accepta toate buletinele, cum la fel de legal este să vă exprimați votul doar pentru unele dintre ele.
În secții nu puteți intra cu alcool sau arme. Va fi permis accesul alegătorilor costumați oricât de excentric cu o condiție – să nu aibă la vedere sigla sau numele vreunui candidat sau partid.
Odată cu buletine de vot, veți primi și ștampila. Nu ar trebui să vă faceți griji că nu va avea tuș suficient încât să bifați toate cele cinci buletine pentru că, în cabină, vor fi pentru prima dată tușiere.
Ca să nu dați explicații ulterior, autoritățile vă recomandă să nu intrați în cabine vorbind la telefon sau însoțiți. Legea permite accesul unei singure persoane și, deși nu precizează explicit, nu sunt permise nici conversațiile între doi cetățeni aflați în cabine în același timp.
După ce își exercită votul, alegătorul va împături buletinele și le va pune în urna inscripţionată corespunzător. Dacă le plasează greșit, acestea vor fi recuperate la închiderea procesului și vor fi luate în calcul.
Alegătorul va preda apoi ştampila şi va putea părăsi secţia de vot.
În cabinele de vot, este interzis să filmăm sau să fotografiem buletinul ștampilat. Autoritățile pot considera că astfel vrem să facem dovada felului în care am votat pentru a obține altceva la schimb.
Bolnavii din spitale, bătrânii din cămine sau cei care sunt imobilizați în case pot cere în ziua votului urna mobilă.
Solicitarea lor trebuie însoțită de acte medicale care să ateste că într-adevăr nu se pot deplasa în secții.
Potrivit registrului electoral, sunt aproape 19 milioane de români care au dreptul să voteze pe 9 iunie.
Aproximativ un milion votează pentru prima dată. 20 de mii dintre ei au împlinit 18 ani luna trecută.
Sursa: Pro TV