Ofiţerii antidrog din Harghita, ajutaţi de colegii lor din Mureş, sub coordonarea unui procuror au reuşit să destructureze un grup infracţional format din zece persoane, specializată pe traficul şi consumul de droguri.
Potrivit unui comunicat al IPJ Harghita, joi dimineaţa, a avut loc o amplă acţiune, în cadrul căreia au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc şi a comunei Zetea din judeţul Harghita, precum şi pe raza municipiului Târgu Mureş şi comunei Pănet din judeţul Mureş, ‘ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 10 membri, specializat în traficul şi consumul ilicit de droguri’.
Acţiunea a fost efectuată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, cu sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Târgu-Mureş şi Serviciul Operaţiuni Speciale Harghita, sub coordonarea procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita.
În urma percheziţiilor, ‘au fost ridicate în vederea confiscării cantităţi importante de substanţe, atât sub formă de pulbere cât şi sub formă de fragmente vegetale, ce urmau a fi comercializate pe raza celor două judeţe’. De asemenea, menţionează sursa citată, au mai fost ridicate obiecte utilizate în traficul şi consumul ilicit de droguri, cum ar fi mini-cântare şi foiţe, sume de bani în lei, dar şi în Euro şi forinţi, suspecte a proveni din vânzări de droguri, un pistol airsoft, arme albe şi telefoane mobile.
Substanţele descoperite vor fi înaintate Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, în vederea expertizării.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele suspecte fiind conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita.
Procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita efectuează cercetări faţă de 10 persoane inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de ‘constituirea unui grup infracţional organizat’, ‘trafic de droguri de risc şi mare risc, fără drept’ şi ‘deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept, pentru consum propriu’, urmând ca acesta să dispună măsurile preventive pe care le consideră necesare. Pedepsele pentru aceste infracţiuni ajung până la 12 ani de închisoare. AGERPRES