Au trecut mai bine de două luni de la decretarea pandemiei de coronavirus, România a intrat și a și ieșit din starea de urgență, însă cetățenii ei nu știu nici acum cine sunt cei care au decis restrângerea drepturilor. Guvernul a ajuns să secretizeze și numele specialiștilor din Grupul de suport tehnico-științific.
0 Ordonanțele militare emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în cele două luni de stare de urgență s-au bazat pe analizele Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. De comunicarea legată de criza COVID se ocupă Grupul de Comunicare Strategică. Iar deciziile privind blocarea unor site-uri care ar fi publicat știri false au fost luate, în starea de urgență, pe baza analizelor aceluiași GCS.
Cine face parte însă din aceste grupuri? O serie de organizații neguvernamentale acuză Guvernul de lipsă de transparență și iau în considerare acționarea acestuia în justiție, pentru a-l obliga să facă publică lista exactă a membrilor. Mai mult, experții susțin că este nevoie de decizii ale instanțelor când vine vorba de cenzurare, nu de decizii administrative.
Din Grupul de Comunicare Strategică se cunosc doar șeful, Arafat, și coordonatorul, un fost ziarist
Citeşte întreaga ştire: Cel mai mare secret în criza COVID. În afară de Arafat, care le-a condus pe amândouă, Guvernul refuză să spună cine a făcut parte din Grupul de Comunicare Strategică și din Grupul de suport tehnico-științific