Și în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă 06 și duminică 07 octombrie de la ora 17:00, Primăria Tîrgu Mureș organizează concerte de excepție ( intrarea este liberă) în Cetatea Medievală . „…cel mai important jazzman român contemporan…” cum scria International Herald Tribune pe 19 Oct 1990, îndrăgitul pianist Harry Tavitian, revine la Tîrgu Mureș cu un spectacol special, acompaniat de unul dintre cei mai valoroși percuționiști din România, veteranul Cserey Csaba. Povestea lui Harry Tavitian este una magică : la 17 ani a început să cânte blues, după ce-a asistat la un concert de-al lui Memphis Slim în Brașov. A absolvit Academia de Muzică București. La 22 de ani a participat la prima ediție a Festivalului de Jazz de la Sibiu și a cântat la patru mâini cu Richard Oschanitzky (!) într-un jam-session. Din 1976 s-a dedicat exclusiv jazz-ului. În perioada 1978-1987 a organizat, la Constanța, seria de evenimente „Atelier de improvizație”, manifestări singulare în acele vremuri pe plan național. În 1992 a înființat Fundația Culturală Harry Tavitian, prin care a continuat seria de Ateliere și a sprijit formarea unor tineri muzicieni, plasticieni și scriitori talentați, majoritatea grupați în Asociația Arte/Litere ASALT, unde s-a cristalizat noua generație de scriitori și artiști ai Constanței. Harry Tavitian a susținut în cei peste 35 de ani de activitate nenumărate concerte peste hotare, în Rusia, Lituania, Franța, Italia, Germania, Bulgaria, Portugalia, Republica Moldova, Serbia, Polonia, Scoția, Ungaria, Grecia, Turcia, Olanda, SUA, Armenia – ca invitat personal al președintelui Armeniei (!), Slovacia, Elveția, Cehia, Austria sau Slovenia.
Cserey Csaba, Csabcsi – cum îl alintă prietenii, crede în limbajul universal al artei şi în puterea vindecătoare a muzicii. El este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai buni percuţionişti din România. Este omul care atunci când atinge o tobă sau orice alt instrument totul prinde viaţă. A reuşit să cânte pe aceeaşi scenă cu cei mai mari interpreţi de jazz din ţară, iar proiectele lui solo acustice sunt foarte apreciate atât la noi, cât şi în străinătate. Născut la Gheorgheni, pe 16 noiembrie 1958, în secuime, la Porţile Occidentului şi Orientului, cum îi place lui să spună, Csabcsi s-a stabilit la Satu Mare în 1989, unde a fost angajat al Teatrului de Nord, ca muzicant, timp de 18 ani. „M-am născut cu muzica în suflet. De mic copil am avut o sensibilitate deosebită pentru ritmuri, care la secui şi, în special, la ceangăi sunt influenţate de mai multe culturi, în special orientale. Poate de aici şi influenţele pe care le transpun în muzica mea”. Ca orice tânăr rebel al perioadei comuniste, Csabcsi intra în legătură cu muzica de afară prin intermediul Europei Libere. Acolo a auzit pentru prima oară de Festivalul de la Woodstok, unde se aduna crema muzicii pop rock din acea perioadă. „Am auzit despre Festival de la Europa Liberă pe care o ascultam la acea vreme. Apoi, după Festival au venit şi în România tineri din Polonia, Ungaria, Luxemburg care ne-au povestit ceea ce s-a întâmplat acolo. Woodstock a fost un fenomen care a schimbat lumea şi, totodată, m-a convins că şi eu pot să fac pe scenă, desigur păstrând proporţiile, ce făceau ei”, spune Csabcsi. Din 1997, a început să compună albume, primul album single fiind „Marşul tobelor“ cu un mare succes la public, acesta fiind şi rampa de lansare spre celebritate. În 2002, îl cunoaşte pe Harry Tavitian, cotat printre cei mai valoroşi pianişti de jazz de la noi şi unul dintre cei mai originali ca stil din lume, cu care începe o colaborare fructuoasă, ce constă în imprimarea unui album, intitulat „Naşterea” şi concerte în toată ţara şi străinătate. În 2004 îl cunoaşte pe carismaticul Johnny Răducanu, alături de care întreprinde mai multe turnee prin ţară şi străinătate.
Raul Kusak – considerat unul dintre cei mai buni claviaturiști români, este singurul deținător al unui full Hammond Organ din țară, instrument la care s-a perfecționat de-a lungul timpului și a atins excelența. A absolvit în 2000 Conservatorul din București și a devenit foarte cunoscut pentru colaborările cu Iris, Vama Veche, Ovidiu Lipan Ţăndărică – din sfera rock-pop. Proiectele extrem de apreciate din zona jazz și blues sunt în prezent cele cu bateristul Liviu Pop în Urban Unit – un proiect de improvizație funk, electro, groove, experimental; proiectul BluesCore, alături de Liviu Pop și Hano Hofer; un duo de blues, deja renumit, cu Vali Răcilă, cu care a și înregistrat în 2011 albumul Handmade Blues. A mai colaborat cu Platonic Band, Midnight Express, Blues Open Version, A.G. Weinberger, Blazzaj, Aievea, Chris Tofield, Corey Harris, Tom Smith și mulți alții.
Rareș Totu – „Cel mai bun chitarist al anului 1987 în România” și „Cel mai bun chitarist al anului 1992 în Ungaria” Rares Totu s-a hotărât să devină chitarist după ce a văzut un film Martin Scorsese care avea să-i schimbe viața: The Last Waltz (featuring Eric Clapton, printre alții). În 1987 a format trupa Trans Express, alături de care a câștigat în acel an toate competițiile desfășurate în țară.În 1989, datorită piesei The Heat Of The Night, revista Metal Hammer avea să îi numească „cea mai bună trupă și cel mai bun cântec care au apărut din spatele Cortinei de Fier”. În 2003, fondeză trupa Midnight Express. O piesă a formației (o versiune a cântecului All Along The Watchtower) a fost inclusă pe CD-ul Romanian Tribute To Hendrix.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.