În cadrul Zilelor Colegiului Național “Unirea” din Târgu Mureș, astăzi, se desfășoară cea de-a doua ediție a IDEATHON. Este vorba despre o competiție de “problem solving”, adică rezolvare de probleme, finanțată prin programul european Erasmus, dedicată elevilor de liceu și care a debutat anul trecut. În cadrul concursului echipele de elevi primesc diferite probleme cărora trebuie să le găsească rezolvare prin soluții inovative pe care apoi le transpun în format digital. Conform prof. Cristiana Chira, la această a doua ediție a competiției IDEATHON participă 42 de elevi ai Colegiului Național “Unirea”, 12 de la profilul uman și 30 de la profilul real. Din fiecare echipă fac parte elevi din ani diferiți, din clasele a 9-a, a 10-a și a 11-a. Astăzi, în prima etapă a concursului elevii au primit temele a căror rezolvare o vor prezenta joi când va avea loc și jurizarea și premierea câștigătorilor.
Iată și provocările primite de echipele înscrise în concurs: provocare profil real: “Reducerea fenomenului de bullying și cyber bullying în rândul tinerilor uniriști”; provocare profil uman: “Modalități de dezvoltare a valorilor românești și europene în rândul comunității Colegiului Național Unirea”.
În perioada 23-26 ianuarie 2024 se desfășoară zilele Colegiului Național ”Unirea” Târgu Mureș. Actvitățile desfășurate se încadrează atât într-o trainică tradiție, cât și în demersuri noi, inovatoare care aduc plus-valoare educației.
Astfel, alături de Concursul Județean ”Cuvinte ce exprimă adevărul”, Concursul județean de
matematică ”Simon Petru” și Concursul județean ”Plurilingvism” se desfășoară activități noi,
cum ar fi activități în cadrul proiectului ” IA ATITUDINE- FII ATENT, NU FI INDIFERENT!”, Concurs de informatică “Unirea-BitVortex”, activități de consiliere în carieră, conferința de dezbatere ”Model United Nations” și alte activități culturale, științifice și sportive. D.B.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.