Primăria Cluj-Napoca vrea să schimbe aproape în integralitate aspectul străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola.
Pe scurt, cele mai importante schimbări vizează: banda de circulaţie care există în prezent pe Regele Ferdinand dinspre Gară spre Piaţa Unirii devine bandă dedicată transportului în comun, lărgirea trotuarelor şi desfiinţarea parcărilor de pe străzile Sextil Puşcariu şi Emile Zola, dar şi de pe Tipografiei. Şi zona din faţa magazinului Central va fi reamenajată. O provocare pentru municipalitate este şi reamenajarea zonei din faţa CEC Bank de la Prefectură.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca
“Parcările atrag trafic, noi ne dorim la nivelul zonei centrale să încerdăm să limităm circulaţia auto în favoarea circulaţiei nemotorizate. Cu toate că ne credem deosebiţi de restul ţării avem carente, ne dorim să intrăm cu maşina în casă, şi dăm importantă unui mijloc de transport care devine perimat, adică maşina. Vara aceasta, dacă lucrurile funcţionează, ar trebui să înceapă lucrările pentru modernizarea acestor străzi”.