Staţia de sortare, transfer şi compostare de la Vălureni, în valoare de 7 milioane de euro, care a fost construită în cadrul proiectului ,,Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş”, în valoare totală de 45 de milioane de euro, din care 31,5 milioane de euro finanţare nerambursabilă prin POS Mediu, a fost trecută în conservare din cauza lipsei de utilităţi. Vinovată pare a fi Primăria Tîrgu-Mureş. Acesta a pus la dispoziţie amplasamentul, s-a realizat investiţia, în schimb municipalitatea nu a realizat utilităţile şi drumul de acces. Viceprimarul din Tîrgu-Mureş, Ionela Ciotlăuş, a declarat că bani sunt pentru realizarea obiectivului. Proiectul ar fi trebuit terminat în 2012, iar dacă nu va fi gata în 15 august vor fi penalităţi de 0,1 la sută pe zi, aplicate la valoarea totală a contractului, care este de 45 de milioane de euro.
Contractul…
,,În cadrul proiectului, avem două investiţii majore. Prima – contractul de lucrări care prevede realizarea staţiei de sortare, transfer, compostare pe amplasamentul situat pe raza comunei Cristeşti (sat Vălureni, n.r.), lucrare care este finalizată, este recepţionată, dar din păcate trebuie să intre în conservare, nu poate fi operată. De ce nu poate fi operată? În momentul de faţă avem o investiţie conform cerinţelor şi proiectului aprobat de Comisia Europeană, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, pe care suntem obligaţi s-o punem sub conservare, deoarece nu avem utilităţile la amplasament. Proiectul este realizat în urma asocierii tuturor autorităţilor publice din judeţul Mureş cu CJ, în vederea realizării sale. În cadrul acestui contract de asociere, s-au stabilit nişte reguli. În ceea ce priveşte amplasamentul şi utilităţile pentru Vălureni, regula spune că municipiul Tîrgu-Mureş pune la dispoziţia proiectului şi amplasamentul şi realizează şi utilităţile, respectiv drum de acces, alimentare cu curent electric, apă şi canalizare”, a declarat Radu Spinei, managerul de proiect.
Vinovaţii
Primăria Tîrgu-Mureş a pus la dispoziţie amplasamentul, s-a realizat investiţia pe amplasamentul respectiv, în schimb municipalitatea nu a realizat utilităţile şi drumul de acces.
,,Acesta este motivul pentru care suntem puşi în neplăcuta ipostază de a privi cu tristeţe un obiectiv (…). Discutăm cu CL Tîrgu-Mureş de nenumărată vreme pe tema asta, avem o întreagă arhivă de corespondenţă, e ca un drum în sens unic, la care nu prea am primit din păcate răspuns. (…) Nu ştiu ce să vă spun, când anume Primăria Tîrgu-Mureş va realiza aceste investiţii, mi-e teamă că până la sfârşitul acestui an ele nu vor fi realizate. În momentul de faţă vă pot confirma cu precizie că lucrările n-au început. Avem pe subiectul acesta discuţii cu autoritatea de management din cadrul Ministerului Mediului, ce anume am putea face, am discutat de asemenea cu domnul preşedinte (al CJ Mureş, n.r.) posibilitatea luării în considerare a implicării CJ în realizarea acestor investiţii, ca să ieşim din acest impas major în care ne aflăm, lucru care însă, dincolo de idee, este foarte greu de realizat – este vorba de achiziţii publice, de proiecţii bugetare care n-au fost prevăzute, tocmai în buna gândire că fiecare îşi îndeplineşte obligaţiile, e raportul juridic al proprietăţilor, care iarăşi este un impediment în realizarea investiţiilor – nu pot să faci investiţii decât pe proprietăţile care îţi revin”, a susţinut Radu Spinei.
Managerul de proiect a arătat că procedura de expropriere pentru drumul de acces a fost derulată de municipiul Tîrgu-Mureş, însă e nevoie de construirea unui drum de acces de peste doi kilometri, plus reţele de utilităţi aferente, care au o valoare estimată de 2,5 milioane de euro.
Consecinţele
Dacă obiectivul nu va funcţiona va deregla întreg sistemul de management al deşeurilor din judeţ, iar acest fapt s-ar putea solda cu o serie de corecţii aplicate de Comisia Europeană.
,,În cel mai bun caz, putem fi penalizaţi cu restituirea contravalorii contribuţiei UE pentru acea componentă din proiect care nu este funcţională – staţia de sortare, compostare, transfer de la Cristeşti, undeva în jur de 7 milioane de euro. Sau există varianta dură, a corecţiei severe, există riscul ca Comisia Europeană să decidă că întreg proiectul este nesustenabil – după cum vă spuneam, dacă o rotiţă nu se învârte, gripezi tot mecanismul – şi există riscul ca să declare nesustenabil întreg proiectul şi atunci suntem buni de plată, undeva la 31,5 milioane de euro, care este valoarea contribuţiei cofinanţării UE pentru tot proiectul”, a mai susţinut Spinei.
Proiectul ar fi trebuit terminat în 2012, au fost întârzieri din cauza unor circumstanţe legate de procedurile de achiziţie publică, iar dacă nu va fi gata în 15 august vor fi penalităţi de 0,1 la sută pe zi, aplicate la valoarea totală a contractului, care este de 45 milioane de euro.
A doua componentă a proiectului, care este cea mai costisitoare, este construirea depozitului zonal de la Sânpaul, a unei instalaţii de tratare mecano-biologică a deşeurilor şi închiderea a cinci depozite neconforme, de la Cristeşti, Reghin, Luduş, Iernut şi Sovata.
,,Conform graficului de execuţie, termenul de finalizare este 15 august, jumătatea acestei luni. În momentul de faţă, lucrările sunt realizate în proporţie de aproximativ 93 la sută. În 15 august trebuie să începem procedurile specifice de recepţie la terminarea lucrărilor. Sperăm că vom fi gata… este o chestiune reglată, care depinde de antreprenor. Depozitul poate să funcţioneze fără staţia de la Vălureni, având în vedere menirea lui de a elimina prin depozitare deşeuri poate să funcţioneze. Doar că el va funcţiona altfel decât am agreat regulile jocului cu Comisia Europeană. Trebuie să respecţi nişte reguli, dacă te-ai angajat să joci într-un anumit mod, atunci trebuie să-ţi respecţi partea ta de obligaţii. Există posibilitatea unor consecinţe”, a mai susţinut Radu Spinei.
Ce spune Primăria
Viceprimarul din Tîrgu-Mureş, Ionela Ciotlăuş, a declarat presei că bani sunt pentru realizarea obiectivului care ţine de municipalitate, că a fost aprobat în buget ,,şi anul trecut şi acesta, anul acesta am votat 3 milioane de lei iniţial, la ultima şedinţă s-a suplimentat suma”.
,,A fost dat în proiectare – drum de acces, utilităţi, s-a depus pe SEAP pentru licitaţie, dar s-a blocat, CNSC a respins caietul de sarcini. Primăria trebuia să-l refacă şi să se reînscrie. Din această fază nu ştiu ce au mai făcut, am întrebat şi eu responsabilii din primărie, dar nu am primit niciun răspuns”, a precizat viceprimarul din Tîrgu-Mureş.