Peste 4.000 de persoane care au participat la comemorarea secuilor martiri de la Târgu Mureş au pornit, luni seara, într-un marş neautorizat pe străzile din Târgu Mureş, unii dintre participanţi îmbrâncindu-se cu forţele de ordine.
Deşi marşul către Prefectura Mureş nu a fost autorizat, organizatorul manifestării, Izsak Balazs, a cerut participanţilor la comemorarea din Cartierul 22 Decembrie să se îndrepte pe trotuare către Prefectura Mureş, pentru a depune o petiţie prin care se solicită autonomia.
În timpul marşului, o serie de membri ai Organizaţiei 64 de Comitate au scandat lozinci cu caracter xenofob, iar în zona Pieţei din cartierul 22 decembrie s-au îmbrâncit cu jandarmii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Mureş, Daniel Manea, declarase anterior pentru AGERPRES că, după comemorarea organizată luni după amiază la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) prin Asociaţia Siculitas, nu a fost autorizat niciun marş către centrul municipiului, aşa cum susţin organizatorii, iar persoanele care vor încerca să scandeze lozinci în faţa Instituţiei Prefectului vor fi sancţionate conform legii.
Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a anunţat sâmbătă că, în pofida afirmaţiilor organizatorilor, marşul nu este autorizat în Târgu Mureş, în ziua de 10 martie, nici de către Primăria Târgu Mureş, nici de către instanţa de judecată şi nici de către Prefectura Mureş, iar orice acţiune de această natură ‘este ilegală şi va fi sancţionată potrivit legii’.
Comemorarea de la Monumentul Secuilor Martiri este organizată în memoria a trei intelectuali condamnaţi la moarte şi executaţi, în 10 martie 1854, la Târgu Mureş, de către Armata Austriacă, pentru organizarea unei conspiraţii prin care se dorea reizbucnirea unei revoluţii, similare celei de la 1848-1849.
Anul trecut, în 10 martie, după comemorare, Consiliul Naţional Secuiesc a iniţiat o acţiune prin care a revendicat autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, solicitând Guvernului, printr-o petiţie, consfinţirea acesteia printr-o lege organică.
În acest an, Primăria Târgu Mureş, la propunerea Comisiei de avizare a evenimentelor publice, nu a mai dat autorizaţie pentru organizarea marşului, deoarece la mitingul din 2013 au participat membrii unor organizaţii din afara judeţului Mureş şi din Ungaria, între aceştia numărându-se reprezentanţi ai partidului de extremă dreapta Jobbik, ai Gărzii Maghiare şi ai Organizaţiei 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe de genul ‘Opincari, plecaţi acasă!’, ‘Să piară Trianonul!’, ‘Ţinutul Secuiesc nu e România!’, ‘În Bucureşti toţi sunt ţigani!’ etc.
Avizul negativ dat de Primăria Târgu Mureş a fost atacat în instanţa de judecată de organizatorii manifestării – Asociaţia Siculitas – însă Tribunalul Mureş a respins ca inadmisibilă acţiunea.
AGERPRES