Până astăzi, 3 iulie, în județul Mureș au fost confirmate 748 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
VINDECATE: 662
De asemenea, până la această dată, 662 persoane au fost declarate vindecate și externate.
IZOLARE: 1281
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 1.281 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților.
CARANTINA: 11
În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 11 persoane.
SUSPECTE: 47
Un număr de 47 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.
DECESE
Până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș.
În data de 29 iunie a avut loc ședința CNSU, condusă de Premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32. Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.
Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.
De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș