România se află pe o poziţie foarte bună în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, mai ales din 2027, odată cu exploatarea zăcămintelor din Neptun Deep, însă trebuie creată valoare adăugată în urma consumului de gaz românesc şi să nu fim forţaţi să exportăm, a declarat, luni, preşedintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României, Lorant Antal.
„Eu cred că România este pe o poziţie foarte bună, mai ales după 2027, când începem să producem gazele naturale din Neptun Deep, din Marea Neagră. Putem deveni o putere şi la nivel politicilor publice. Este nevoie de o susţinere majoră a industriei şi trebuie să fim în stare să consumăm gazul românesc în România şi să creăm valoarea adăugată, adică produse româneşti, produse în ţară, prin consumul de gaze naturale – şi să nu fim forţaţi să exportăm aceste gaze naturale. Perspectivele sunt bune, dar trebuie să avem grijă de politicile publice. România are nevoie imperios de o strategie energetică pe care nu o mai avem din 2020 încoace. Cred că putem să fim o ţară extrem de importantă, care contează, nu numai la nivel regional, ci şi la nivel european în domeniu energetic”, a menţionat Lorant Antal, la evenimentul „Forumul gazelor naturale – Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice”, organizat de Financial Intelligence.
În opinia sa, harta de consum a României la nivelul energiei electrice şi gazelor naturale „dă o poză destul de dureroasă” în condiţiile în care, în judeţul Tulcea, spre exemplu, consumul de gaze naturale a scăzut cu 97%.
„Ca preşedinte al Comisiei de Energie, am dezvoltat un site care se numeşte www.energymap.ro. de unde puteţi să vedeţi la nivelul fiecărui judeţ consumul de energie electrică, gaze naturale şi electricitatea şi gazul natural consumate de consumatorul casnic, cât şi de consumatorul non-casnic – şi aveţi şi datele statistice privind numărul prosumatorilor la nivelul fiecărui judeţ. Această hartă de consum a României la nivelul energiei electrice şi gazelor naturale ne dă o poză destul de dureroasă – şi vă dau şi câteva exemple: în judeţul Tulcea, consumul de gaz natural a scăzut cu 97%, în judeţul Galaţi cu peste 60% consumul de gaz natural, în judeţul Mureş cu peste 50% consumul de gaz natural – şi cred că suntem cu toţii de acord cu acea definiţie potrivit căreia radiografia corectă a unei economii se vede din consumul energetic. În toată Europa, peste 60-70% dintre consumatori sunt cei industriali, consumatorii non-casnici – şi unde există un consum ridicat, acolo practic există o economie funcţională”, a mai spus Lorant Antal.
El a subliniat că, după alegerile europarlamentare, la nivelul instituţiilor europene, trebuie redesenat tot ceea ce înseamnă green deal, tot ce înseamnă această tranziţie energetică.
„Se pare că ţintele 2030, 2050 ar putea să fie neeligibile sau nerealiste. Vedem declaraţiile care vin din partea industriei auto: producătorii de maşini electrice spun foarte clar că, din punctul lor de vedere, ţintele obligatorii privind vânzările de maşini electrice nu mai sunt fezabile. Ştim foarte bine că avem o problemă la nivelul reţelelor de distribuţie, unde avem nevoie de investiţii masive, de peste 500 de miliarde de euro – şi vedem foarte clar că, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, în plină criză energetică, s-a dorit renunţarea la gaze naturale şi prin această decizie industria europeană a început să cunoască un declin extrem de periculos”, a adăugat demnitarul. AGERPRES