cu cardul, a transmis Stelian Veres, directorul economic al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, către agenţia ungară de presă MTI.
Potrivit acestuia, posibilitatea ca credincioşii şi vizitatorii bisericii să poată face donaţii cu cardul bancar a fost introdusă pentru început la Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia, respectiv în Cluj-Napoca la biserica Sfântul Mihail, biserica piaristă şi cea franciscană.
Acum, noul tip de donaţie este accesibil deja şi în biserica de la Şumuleu Ciuc, în biserica franciscană din Braşov şi în biserica romano-catolică din Satu Mare. La Şumuleu Ciuc, aparatul special a fost instalat chiar înainte de pelerinajul de anul acesta, însă publicaţia judeţeană “Hargita Népe” scrisese, anterior, că deocamdată îl folosesc puţine persoane.
Potrivit lui Stelian Veres Stelian, întrucât acest lucru încă mai este considerată a fi o noutate, cei care aleg să facă donaţii prin intermediul cardurilor bancare sunt în principal tinerii. “În orice caz, ideea a avut parte de o primire pozitivă de către credincioşi. În Alba Iulia, chiar şi pelerinii din străinătate sunt adesea uimiţi de cât de bună este ideea aceasta”, a spus directorul economic, adăugând că, potrivit feedback-urilor primite, în străinătate nu prea există astfel de posibilităţi.
Directorul economic a subliniat că arhidieceza nu obligă parohiile să monteze astfel de dispozitive, dar în cazul în care se doreşte aşa ceva, arhidieceza este cea care încheie contractul cu banca şi instalează dispozitivul care permite plata cu cardul bancar.
Terminalul POS este instalat de obicei la intrarea în biserici, unde credincioşii pot alege suma pe care doresc să o doneze – 5, 10 sau 50 lei – iar mai apoi să efectueze plata cu cardul lor bancar.
Potrivit motivării publicate pe portalul de ştiri comun al diecezelor romano-catolice transilvănene, Romkat.ro, prin montarea acestor dispozitive moderne, arhidieceza doreşte să se adapteze la faptul că tot mai puţine persoane mai poartă numerar în portofele.
Sursa: MTI