Fundaţiei Pentru Şcoală, care este menit să sprijine comunităţile maghiare care trăiesc în etnosporă. Datorită sprijinului Guvernului Ungariei, acesta asigură activităţi în limba maternă pentru un
număr aproape dublu de elevi maghiari, faţă de momentul în care a început programul, se arată în comunicatul remis, vineri, de către UDMR, fondatorul fundaţiei.
“Anul acesta am reuşit să obţinem sprijin financiar de la guvernul maghiar pentru solicitările pe care fundaţia le-a primit în ultimii ani, astfel că la patru ani de la lansare, numărul de locaţii în care se desfăşoară programul aproape că s-a dublat. Din toamna lui 2023 vor fi implicate 63 de instituţii de învăţământ şi ne aşteptăm la participarea a aproape 3000 de copii”, a declarat Zoltán Levente Nagy, preşedintele fundaţiei, citat de comunicat.
Programul fundaţiei va fi demarat în 25 septembrie, în 12 judeţe din România, respectiv în Bucureşti. Pe lângă cele 50 de locaţii din 12 judeţe existente până acum, activitatea va începe în alte 13 locaţii noi: la Peregu Mic (judeţul Arad), Reghin şi Iernut (judeţul Mureş), Coltău (judeţul Maramureş), Vaida-Cămăraş şi Gheorgheni (judeţul Cluj), Hoghiz, Satu Nou, Tărlungeni şi Apaţa (judeţul Braşov), Cetatea de Baltă (judeţul Alba) şi Otelec (judeţul Timiş). Înscrierile se desfăşoară în perioada 11-15 septembrie.
În cadrul programului de educaţie de după-amiază, cadre didactice calificate se ocupă după încheierea orelor de elevii care trăiesc într-un mediu majoritar românesc, ajutându-i pe aceştia la rezolvarea temelor şi realizând activităţi de dezvoltare a abilităţilor şi aptitudinilor. În plus, programul contribuie şi la costurile prânzului cald zilnic al copiilor.
Unul dintre scopurile principale ale programului de afterschool este de a cultiva limba maghiară. Formarea comunităţilor de copii maghiari se realizează prin jocuri de dezvoltare a aptitudinilor, activităţi creative şi recreative, astfel că pentru mulţi părinţi din localităţi cu populaţie majoritar română, existenţa acestui program de afterschool în cadrul şcolii maghiare reprezintă un avantaj important atunci când aleg unitatea de învăţământ la care îşi înscriu copiii.
Programul este implementat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Politicile Naţionale din cadrul Guvernului Ungariei, a relatat UDMR.
Sursa: MTI