Cluburile din Liga I care vor avea datorii financiare restante către angajați (jucători, antrenori, conducători etc.), alte grupări de fotbal și stat (asigurările sociale/autoritățile fiscale) nu vor mai primi licență din partea Federației Române de Fotbal și vor fi retrogradate direct în Liga a III-a începând cu sezonul 2018-2019.
Conform modificărilor Regulamentului național de licențiere a cluburilor, aprobate la 24 octombrie 2016 de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, în categoria cluburilor cu datorii restante intră și cluburile aflate în insolvență care nu vor avea planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic până la 30 aprilie 2018.
Mai exact, un club aflat în insolvență, care are planul de reorganizare aprobat de instanță, cum este cazul clubului CFR Cluj în momentul de față, nu va fi retrogradat, urmând să evolueze în continuare în Liga I, deoarece se află sub protecție față de creditori conform Legii Insolvenței.
De cealaltă parte, un club aflat în insolvență, care nu are planul de reorganizare aprobat, cum este în prezent situația cluburilor ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș, va fi retrogradat direct în eșalonul al treilea, ediția 2018-2019.
Motivul pentru care retrogradarea se face direct în Liga a III-a este reprezentat de faptul că aceleași cerințe de licențiere, absența datoriilor către jucători, alte grupări de fotbal și stat, se vor aplica și cluburilor din Liga a II-a. În premieră, începând cu ediția 2017-2018 toate cluburile din Liga a II-a vor avea nevoie de licență, acestea fiind obligate ca la 31 martie 2017 să depună întreaga documentație la Federația Română de Fotbal asemenea grupărilor din Liga I.
În prezent, cluburile cu datorii, categorie unde sunt incluse grupările în insolvență cu și fără plan de reorganizare aprobat, sunt sancționate pentru neîndeplinirea criteriului financiar în procesul de licențiere cu depunctarea. Pentru datorii către angajați și alte cluburi, grupările CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara au început fiecare cu minus 6 puncte ediția 2016-2017 a Ligii I.
Sancțiunea cu retrogradarea (în eșalonul secund), pentru neîndeplinirea criteriului financiar în cadrul procesului de licențiere, a fost aplicată în Liga I până la 10 noiembrie 2014. La acea dată, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a eliminat sancțiunea cu retrogradarea înlocuind-o cu depunctarea și penalizarea financiară.
AGERPRES