muncă, la care pot participa – pentru a obţine o suplimentare a salariilor – companiile care doresc să asigure transferul de experienţă de muncă între angajaţii care se află aproape de pensionare şi tinerii care se află la începutul carierei, a declarat secretarul ungar de stat responsabil cu politicile de ocupare a forţei de muncă, Sándor Czomba, miercuri, pe postul public de ştiri M1.
Politicianul a explicat că schimbarea de generaţii la locurile de muncă este mai uşoară atunci când angajatul cu experienţă, care se pregăteşte de pensionare, respectiv angajatul care se află la începutul carierei lucrează împreună.
În cadrul companiilor care doresc să se înscrie în program, angajatul în vârstă de 64 de ani care urmează să iasă la pensie poate lucra în ultimul său an de activitate 6 ore în loc de 8 ore, iar în acelaşi timp, poate beneficia de o subvenţie de mentorat în valoare de 150 000 de forinţi (aprox. 1900 de lei). Companiile pot beneficia de o suplimentare a salariilor de până la 244 500 de forinţi (aprox. 3200 de lei) pentru angajarea unor începători care sunt înregistraţi ca fiind în căutarea unui loc de muncă, a explicat secretarul de stat.
Iniţiativa este benefică atât pentru cei aflaţi la începutul carierei, cât şi pentru cei aflaţi în pragul pensionării, precum şi pentru angajatori, deoarece asigură transferul cunoştinţelor necesare realizării muncii, ceea ce contribuie la buna funcţionare a atragerii de forţă de muncă nouă în cadrul companiilor, a mai specificat Sándor Czomba.
Secretarul de stat a relatat că în acest moment, în evidenţe sunt înregistraţi aproape 12 000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi aflaţi la începutul carierei, iar programul va facilita obţinerea unui loc de muncă pentru câteva sute de oameni. În perioada următoare vor exista mai multe programe care vor ajuta oamenii să îşi găsească oportunităţi de muncă – şi nu numai pentru aceste două grupe de vârstă, a mai specificat Czomba.
Oficialul a subliniat că atâta timp cât va exista forţă de muncă maghiară, ocuparea locurilor de muncă se va face de către maghiari. Cei care sunt înregistraţi ca fiind în căutarea unui loc de muncă, respectiv cei inactivi se pot aştepta să fie contactaţi în următoarele luni, a adăugat politicianul.
Sándor Czomba a subliniat că statul maghiar protejează piaţa muncii din Ungaria prin intermediul cotelor; unor lucrători din ţări terţe, locuri de muncă sunt promovate doar în măsura în care acestea rămân în continuare neocupate. Anul trecut au existat aprox. 80 000 de posturi vacante, în timp ce numărul permiselor de muncă eliberate efectiv nu a ajuns la 40 000, a subliniat secretarul de stat.
Sursa: MTI