Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au continuat în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 140 de societăți comerciale, peste 145 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 1.780 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.350 de lei, astfel:
– 117 sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
– 31 de sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.