Valoarea totală a investiției, pentru care ministerul și-a dat OK-ul, este estimată la 17,68 milioane lei cu tot cu TVA, din care cam 4,15 milioane lei ar urma să reprezinte finanțare nerambursabilă UE din Fondul de Modernizare. Amplasamentul este în comuna Fântânele din județul Mureș, în apropierea unei foste centrale pe gaze naturale de 250 MW, pusă în funcțiune în etape, în 1954 și 1966, și scoasă definitiv din funcțiune în 1997, pentru care au existat de-a lungul timpului și idei de resuscitare.
Tot acolo, grupul de furnizare, distribuție și producție de energie electrică Electrica SA, listat la Bursa de Valori București și la care Ministerul Energiei este cel mai mare acționar, cu 49,8% din capital, dezvoltă proiectul unei instalații de stocare de energie cu putere instalată de 35,2 MW și capacitate de aproape 70 MWh. Costul instalației, ce va fi construită pe un teren al Electrocentrale Grup pentru care s-a semnat contract de superficie, este estimat la circa 21,8 milioane euro plus TVA, din care 3,4 milioane euro finanțare nerambursabilă UE prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Perioada de implementare este de 2 ani din momentul obținerii tuturor avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare.