Echipa noastră de polo pe apă fete U17 a jucat turneul al treilea din Campionatul Naţional la Alba Iulia.
Fetel noastre au început cu o înfrângere competiţia, dar au reuşit să câştige cel de al doilea meci, pierzând apoi ultimele două la diferenţe mai mici decât la turneul premergător.
Rezultate:
-
CSM Târgu Mureş – Crişul Oradea 7-21
-
CSM TGM – Dinamo Bucureşti 11-4
-
CSM TGM – CSM Unirea Alba Iulia 12-4
-
CSM TGM – CSS Nr 1 Bucureşti 6-14
Marcatoarele noastre în aceste patru partide: Sîvu Francesca 10, Oroszfai Krisztina 9, Cociş Ioana 5, Béres Orsolya 3, Cazan Renata 1.
Cuplul de antrenori Cristian Ispir şi Andreea Maier este mulţumit de prestaţia fetelor noastre.
A fost un turneu greu, ca de obicei acum pentru echipa noastră tânără fiecare turneu este greu – ne-a povestit după turneu antrenorul principal al echipei, Cristian Ispir.
„Este mulţumitor că se vede creşterea, au observat-o şi au remarcat- o și alți observatori din cadrul Federației Române de Polo și nu numai. Se vede și prin prisma rezultatelor, dacă le luăm puțin comparativ și chiar și pe reprize cu echipele cu care ne-am confruntat, excepție făcând chiar primul meci cu CS Crişul Oradea, unde am pierdut la diferență. Dar după aceea, fetele s-au mobilizat, am reușit o victorie cu Dinamo, după care în celelalte meciuri, chiar dacă am pierdut, diferența de goluri a fost mult mai mică între noi și adversari și nici adversarii nu au mai reușit să dea atât de multe goluri, deci se vede un progres. Suntem pe un drum bun, fetelor le lipsește încă foarte mult încrederea în sine şi încrederea că pot face mai mult. Concentrarea a avut de suferit în anumite momente cheie, atunci când, dacă greșești două-trei situații, adversarul se poate distanța și atunci vine o cădere mentală și e greu să revii, dar toate astea se câștigă doar prin experiență. Vom munci în continuare să performăm mai bine, ne vom pregăti mai mult și vom încerca și să creştem şi pe plan mental. Am încercat și alte jocuri, chiar dacă sunt amicale, dar avem nevoie de ele ca să creștem.”
Echipa noastră mai are încă un turneu de jucat, şi atunci vom trage linie. Anul acesta, cu o generaţie nouă nu putem să emitem pretenții pentru podium, dar sperăm să avem o clasare bună – ne-a mai spus antrenorul Cristian Ispir.
„Având în vedere că suntem o generație nouă vrem să căpătăm cât mai multă experiență, să încercăm să facem mai mult în campionatul care va urma.”
HAI CSM TGM!
Articolul U17: Încă o victorie în CN apare prima dată în CSMTGM-MSVSK.