Pompierii mureșeni intervin în aceste momente pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de carburant și material lemnos din cadrul unui operator economic situat în localitatea Eremitu. La fața locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autoscară mecanică de intervenție și salvare de la înălțimi, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de suport logistic, 3 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, un ATPVM și autospeciala de intervenție cu roboți în colaborare cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Miercurea Nirajului, SVSU Vărgată și SVSU Eremitu.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 4000mp, cu degajări mari de fum. Au rezultat 4 victime, sex masculin cu arsuri la nivelul corpului, 1 victima – cod rosu – inconstienta – i se aplica manevre de resuscitare, 3 victime – cod galben – preluate de catre cele 2 echipaje SMURD aflate la locul intervenției. A fost transmis un mesaj de avertizare a populatiei prin intermediul RO-ALERT pentru incendiu major. A fost alertata Grupa Operativa pentru sprijinul actiunilor de interventie. Se deplaseaza in sprijin cate un ASAS de la judetele limitrofe CJ, SB,HR,BN,AB si se vor pozitiona la sediul subunitatilor cele mai apropiate.
Intervenția este în dinamică.
Echipajele intervin în sistem structurat pentru limitarea propagării, localizarea și lichidarea incendiului.Incendiul este localizat. Se acționează perimetral pentru lichidare. Victima de cod roșu a fost declarată decedată de către echipajul medical aflat la locul evenimentului iar cele 3 victime de cod galben sunt transportate în aceste momente la UPU Târgu Mureș cu 1 ATPVM. Suprafața total afectată este de aprox. 4600 mp, iar in acest moment se actionează pentru lichidarea incendiului la o suparafață de aproximativ 1800 mp la 2 corpuri de cladire și un depozit de material lemnos din cadrul operatorului economic.
Locotenent Călușeri Alexandra – purtător de cuvânt al ISU Mureș
La data de 23 august a.c., în jurul orei 05.20, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Eremitu, la o stație de carburant aflată în incinta unei societăți comerciale, s-ar afla în desfășurare un incendiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, oferind sprijin echipajelor I.S.U., în vederea neutralizării focului și securizării zonei. De asemenea, la fața locului a fost dirijată o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, în scopul efectuării activităților specifice la fața locului.
În urma evenimentului 4 bărbați din comuna Eremitu, de 62, 42, 35 și 30 de ani au necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Din nefericire, la scurt timp, echipajele medicale au declarat decesul bărbatului de 62 de ani.
În cauză polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă, fiind desfășurate activități specifice în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.