Organizația Studențească de Medicină de Urgență, cu sprijinul cu Fundației pentru SMURD și UPU-SMURD Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, organizează, în perioada 7 – 10 martie 2019, la Târgu Mureș, prima ediție a Congresului Național cu participare Internațională de Medicină de Urgență pentru Voluntari, Studenți și Tineri Medici intitulat CongrEMs.
Ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc mâine, joi, 7 martie 2019, la ora 18.00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.
Potrivit organizatorilor, CongrEMs este prima manifestare ştiinţifică cu specific de medicină de urgenţă ce îşi asumă ca şi scop primordial implicarea şi pregătirea voluntarilor din cadrul serviciilor UPU-SMURD, a Serviciilor de Ambulanţă, precum şi a studenţilor medicinişti la nivel naţional, care au aceeaşi arie de interes, şi anume medicina de urgenţă, indiferent de specialitatea pe care o vor alege în viitor.
Programul congresului va oferi participanților o tematică vastă și de actualitate din sfera medicinei de urgență, lectorii fiind distinși membri ai comunității medicale și academice.
Printre conferințele din cadrul CongrEMs se numără:
• „Sistemul medical de urgență românesc. Încotro se îndreaptă?” (prof. univ. dr. Raed Arafat)
• „Riscuri și erori în evaluarea primară a pacientului traumatizat” (conf. univ. dr. Cristian Boeriu)
• „Managementul de urgență al sincopei” (dr. Maria Salanța)
• „Curaj, Nebunie, Pasiune!” (as. med. princ. Hajnal Vass)
• „Sindromul de burnout în medicina de urgență: evaluare și echipamente de protecție” (dr. Mihai Grecu)
• „Urgențe cardiovasculare cu risc vital” (prof. dr. Diana Cimpoeșu)
• „Salvarea aeriană în mediul montan: trecut, prezent și viitor” (Adrian David)
Programul complet se regăsește pe site-ul: www.congrems.ro.