Primul studiu care analizează experiențele părinților din întreaga lume în procesul de creștere a copiilor a fost lansat astăzi, sub forma unei analize complexe, intitulată Indexul de Parenting (The Parenting Index), realizat de către Kantar, la inițiativa companiei Nestlé.
Studiul indică pentru România un scor de 49 în cadrul Indexului de Parenting, rezultat care arată un raport echilibrat optimism – pesimism în rândul părinților din țara noastră și scoruri medii pentru majoritatea factorilor analizați în studiu. În ceea ce privește încrederea părinților în capacitatea lor de creștere a copilului, România se află pe primul loc în rândul tuturor țărilor analizate.
Studiul cumulează opiniile a peste 8.000 de mame și tați din 16 țări, patru continente, și are la bază experiențele lor parentale. Indexul de Parenting a fost creat cu obiectivul de a oferi o înțelegere completă asupra universului părinților, de a aborda punctele sensibile pentru aceștia în prezent, pentru a le oferi sprijin în creșterea copiilor, într-un mediu sănătos și fericit. Rezultatele cercetării au la bază un eșantion reprezentativ la nivel național de familii de dimensiuni diferite și din medii culturale și socio-economice diferite, cu cel puțin un copil în vârstă de 0-12 luni.
Părinții din România au dreptul la până la doi ani de concediu pentru creșterea copilului – în cea mai mare parte fiind luat de mame – plus un nivel minim de sprijin financiar oferit de autorități pe durata concediului de creștere a copilului.
Al doilea cel mai ridicat scor înregistrat în România se referă la factorul Ușurința de a fi părinte. Părinții din România au un scor mai mare decât media în ceea ce privește ușurința cu care își pot hrăni copiii (84% spun că este ușor) și sunt în concordanță cu rezultatele globale, 74% declară că bebelușul lor doarme bine și 79% raportează o stare bună de sănătate a copilului.
- 53% dintre mamele din România au spus că au alăptat conform planului (mai mult decât la nivel global) și 20% mai mult decât era planificat. În același timp, România înregistrează un scor peste medie în ceea ce privește alăptarea exclusivă la sân până la vârsta de 6 luni (74% din mamele din România alăptează până la 6 luni) și s-a clasat pe locul 4 în cercetarea globală.
Nivelul de încredere al părinților în forțele proprii plasează România pe primul loc în clasament – Chiar dacă are o contribuție mai mică la scorul Indexului de Parenting, Încrederea părinților în forțele proprii este un factor important al analizei și este determinat de accesul la informații, educație, soluții de îngrijire a copiilor, precum și de deschiderea societății față de noi metode de parenting. De asemenea, scăderea numărului de copii per familie și îmbunătățirea generală a calității vieții (stabilitatea financiară, disponibilitatea produselor și serviciilor, accesul la informații) sunt, de asemenea, aspecte importante legate de creșterea nivelului de încredere a părinților români.
Implicarea în mod egal a părinților (co-parenting) în creșterea copiilor devine tot mai importantă pentru părinții români, fiind un capitol deficitar semnalat de aceștia – Respondenții români nu văd o îmbunătățire față de generațiile anterioare în ceea ce privește implicarea în mod egal a ambilor părinți în creșterea copiilor. 1 din 2 respondenți consideră că partenerul lor este mai puțin implicat în responsabilitățile de creștere a copiilor și de îngrijire a gospodăriei.