Interzicerea acțiunilor la purtător dezbătută la Târgu-Mureș

Interzicerea acțiunilor la purtător dezbătută la Târgu-Mureș


Proiectul inițiat de RoAction a fost dezbătut la Târgu-Mureș împreună cu studenții de la Universitatea Petru Maior. Inițiativa legislativă care vizează strângerea de semnături de la cetățenii români pentru interzicerea folosirii acțiunilor la purtător a demarat la București, 3 noiembrie, Cluj pe 24 noiembrie și va continua pe 15 decembrie la Iași.

Această dezbatere a fost realizată cu sprijinul acordat de Universitatea Petru Maior Târgu-Mureș, Departamentul de Drept și Administrație Publică, Departamentul de Finanțe-Contabilitate, Departamentul de Istorie și științe politice, Cercul de Afaceri publice și private. Invitatul special a fost europarlamentarul Cătălin Ivan împreună cu Lect. Dr. Raul-Felix Hodoș, Lect. Dr. Ovidiu Spătăcean, Lect. Dr. Lucian Săcălean și Conf. Dr. Olimpiu Sabău-Pop.

Aproape 100 de studenți au luat parte la dezbaterea de ieri.

‘Am ales să continuăm tot in medii academice. E un subiect foarte important, care vizează și alte state europene. Studenții preocupați de teme economice sunt foarte angrenați în teme atât de vaste. Mă impresionează de fiecare dată interesul lor, dar mai ales, faptul că își doresc să aprofundeze. De la Panama Papers, la Paradise Papers și specificul paradisurilor fiscale până la speța noastră inițiată de RoAction, interzicerea acțiunilor la purtător, toate au fost detaliate și discutate împreună cu ei. ‘ declară europarlamentarul Cătălin Ivan, președintele RoAction.

În România a fost lansată campania de strângere de semnături de la cetățenii români pentru interzicerea totală pe teritoriul României a folosirii acțiunilor la purtător prin modificarea a legii societăților comerciale (nr.31/1990). RoAction — organizație a cărei președinte este europarlamentarul Cătălin Ivan, în parteneriat cu Funky Citizens, Rise Project, Transparency International, Frontline și Blocul Național Sindical a demarat strângerea de semnături. Proiectul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial în 25 octombrie, iar acum sunt necesare 100.000 de semnături pentru a deveni propunere legislativă și să ajungă în Parlament.

Potrivit RoAction, în prezent în România funcționează 384 de societăți care au acțiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici. Acțiunile la purtător sunt acțiuni nenominale, care pot fi transmise de la o persoana la alta, în orice moment, fără să existe o evidență fiscal-contabilă în acest sens. ‘Problema apare atunci când aceste societăți aparțin unor persoane care își acordă singure contracte cu statul sau unor persoane care fac parte din grupuri mafiote sau teroriste.’, explică europarlamentarul Cătălin Ivan. Sunt deja state care au interzis acțiunile la purtător, precum Belgia, în 2008, Cehia, în 2013, Cipru, Malta, Marea Britanie, în 2015 și Portugalia în 2017.

În plus, cea de-a patra directivă europeană împotriva spălării banilor, adoptată în 2015, trebuia transpusă și adoptată în fiecare stat membru UE încă din iunie 2017.

Sursa: agerpres.ro