Noul proiect de dezvoltare implementat de Promenada Mall va contribui la fluidizarea traficului prin construcția și extinderea unor căi de acces în/din zona de parcare.
Proiectul a început în luna noiembrie 2019 prin construcția unui drum de ieșire din parcare către drumul principal spre Târgu Mureș, în spatele clădirii Decathlon. Începând cu luna aprilie 2020, proiectul continuă cu două noi investiții: construirea unei noi căi de acces și lărgirea accesului din sensul giratoriu actual.
Este vorba de o nouă cale de acces pentru persoanele care vin din direcția Cluj-Napoca – lângă Leroy Merlin – și de adăugarea a încă 2 benzi la prezentul acces din sensul giratoriu. Datorită acestei investiții, clienții Promenada Mall vor sta mai puțin în blocaje rutiere și vor avea un acces îmbunătățit la/ din parcarea Mall-ului. Estimăm finalizarea lucrărilor la începutul lunii iunie 2020.
„Investiția va economisi timpul clienților centrului comercial, dar va avea și multe alte beneficii pentru cei ce tranzitează zona. Aceștia nu vor mai petrece mult timp pe trasee aglomerate din cauza traficului congestionat de mașini care intră sau ies din parcare.
De asemenea, investiția va contribui la îmbunătățirea transportului în comun și va facilita traseul pompierilor și ambulanțelor care vor ajunge mai repede la destinație.
Acest amplu proiect va permite clienților Promenada Mall să aibă o experiență și mai plăcută de shopping, iar cei care tranzitează zona nu vor mai fi blocați in trafic, având astfel la dispoziție mai mult timp pentru cumpărături’’ a declarat Bianca Cojoc, Manager Promenada Mall.
Astfel, toate cele trei elemente importante ale investiției vor ajuta la îmbunătățirea traficului din zonă:
- lărgirea accesului principal la 4 benzi – permițând astfel intrarea și ieșirea facilă în/din parcarea centrului comercial,
- un nou drum de acces independent de sensul giratoriu pentru traficul dinspre Cluj-Napoca și
- ieșirea din parcarea Promenada Mall prin spatele magazinului Decathlon pentru acces direct la drumul principal.
Pe această cale, Promenada Mall mulțumește autorităților locale pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.