În ședința Consiliului Local Luduș din 16 februarie 2018 a fost prezentat și aprobat bugetul local al orașului pe anul în curs în sumă de 29.013.000 de lei la partea de venituri și 29.588.000 de lei la partea de cheltuieli.
Parte componentă a bugetului, Lista de investiții a cuprins obiective în sumă totală de 6.523.000 de lei. După rectificarea bugetară din 26 iunie 2018, lista cu obiectivele de investiții pe anul în curs, cu finanțare parțială sau integrală de la bugetul local al Primăriei orașului Luduș, cuprinde obiective în valoare totală de 7.472.000 de lei, cu un plus de 949.000 de lei față de bugetul inițial. S-au alocat bani în plus (1.455.000 de lei) pentru lucrările în continuare, s-au diminuat fondurile cu 870.000 de lei pentru lucrările noi și s-au suplimentat cu 364.000 de lei alte cheltuieli de investiții.
De la consultanțe, la construit bretele
Primarul Cristian Moldovan apreciază că lista actuală a obiectivelor de investiții este realistă în condițiile actuale de dezvoltare a orașului și cuprinde nevoile cetățenilor din toate cartierele orașului. În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante obiective cu explicațiile date de primar. Pentru că s-au constat infiltrații de apă la acoperișul Sălii de sport de la Școala Gimnazială Nr. 1 s-a alocat suma de 30.000 de lei pentru reparațiile care se vor executa până la începerea anului școlar.
Aceeași școală va primi și suma de 5.000 de lei pentru achiziționarea unei Centrale Termice. Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” beneficiază de o finanțare de 69.000 de lei pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate necesar depunerii proiectului de extindere și echipare a structurii educaționale pe fonduri europene. 45.000 de lei a fost prevăzut pentru consultanța necesară creșterii eficienței energetice a imobilului în care funcționează Primăria orașului. Deocamdată, proiectul a fost respins și primăria este în faza de analiză a contestației depuse. Pentru două proiecte, implementare robot telefonic și informatizare se alocă 9.000 de lei.
Două proiecte pentru Liceul Tehnologic, „Consultanță, modernizare, extindere și echipare” a clădirii și Documentația, Avizarea Lucrărilor de Investiții sunt bugetate cu 183.000 de lei. Școala Generală din cartierul Roșiori are nevoie de o fosă septică pentru care s-au alocat 7.000 lei. „În activitatea de accesare a fondurilor europene avem nevoie de un plan de mobilitate urbană durabilă, este de o cerință obligatorie” spune Cristian Moldovan. Pentru acest plan s-a prevăzut suma de 75.000 de lei. Pentru reabilitarea instalației de încălzire a sediului PSI s-a prevăzut suma de 6.000 de lei.
Cultură, recreere, religie
La acest capitol cea mai mare sumă este prevăzută pentru proiectul de modernizare, amenajare și dotare a Parcului Tineretului, 3.521.000 de lei. Lucrările vor începe în luna august și se încheie în anul 2019. În curând vom reveni cu amănunte.
Proiectele de realizare a grupurilor sanitare de la Stadionul Mureșul (205.000 de lei), confecționarea de foișoare (30.000 de lei) și reabilitarea Monumentului Eroilor din cimitirul orașului (80.000 de lei) și amenajarea accesului și parcarea de la stadion s-au finalizat până la această dată. Două proiecte, Reparații capitale la tavanul și pardoseala Căminului Cultural din cartierul Roșiori (40.000 de lei) și Amenajarea grupului sanitar de la Căminul Cultural din cartierul Gheja (40.000 de lei) încep în această lună. Proiectul de reabilitare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a fost depus la Compania Națională de Investiții pentru a fi realizat prin fonduri guvernamentale, dar fără succes până acum. Știind că de curând s-a deschis o Axă pe fonduri europene pentru obiective de cultură, Primăria a alocat 56.000 de lei pentru modificarea documentației tehnice și obținere de avize pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Casei de Cultură prin finanțare cu fonduri europene. În numărul următor vom relata amănunte despre realizarea căii de acces spre viitoarea autostradă și despre situația podului rutier care traversează râul Mureș.
Ioan A. Borgovan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.