Iris Bara din nou campioană la cel mai mare concurs internațional de schi pentru copii desfășurat în Austria
Iris Bara din nou campioană la cel mai mare concurs internațional de schi pentru copii desfășurat în Austria

Iris Bara din nou campioană la cel mai mare concurs internațional de schi pentru copii desfășurat în Austria

O elevă din Târgu Mureş, Iris Bara, legitimată la CSM Corona Braşov, a câştigat o a doua medalie de aur la Internationale Kidstrophy de la Salzburg, Austria, o celebră competiţie de schi alpin pentru copii, ea participând la categoria Kinder 11, fiind al doilea an consecutiv când îşi adjudecă medalia de aur.

Potrivit site-ului Internationale Kidstrophy, la startul Kinder 11, fetiţe născute în 2014, la care a concurat Iris Bara, au luat startul 63 de competitoare.

„Fiica noastră, Iris Bara, a adus din nou medalia de aur pentru România, la Internationale Kidstrophy, un concurs la care participă peste 800 de copii. Este al doilea an consecutiv când Iris devine campioană la cel mai mare concurs internaţional de ski pentru copii. Munca şi determinarea ei demonstrează că poţi deveni campion la schi, chiar şi din Târgu Mureş! Internationale Kidstrophy a avut loc în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, cursele au avut loc sâmbătă şi duminică. În ciuda condiţiilor meteo dure şi a ninsorilor abundente, Iris a reuşit să termine pe prima poziţie. Din păcate, din cauza agravării condiţiilor şi a mai multor căderi, duminică a fost anulată cursa băieţilor, după câteva coborâri. Aceasta este cursa în care era înscris şi fiul nostru, Mihai, care este vicecampion naţional la schi, de asemenea legitimat la CSM Corona Braşov”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, mama campioanei, Ioana Bara Macavei. AGERPRES