Echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş a câştigat locul I atât la proba de descarcerare din vehicule, cât şi la proba de acordare a primului ajutor calificat la faza a II-a a Competiţiei Naţionale de descarcerare şi acordarea primului ajutor Calificat, care s-a desfăşurat la Braşov, în perioada 21-22 iunie.
Locul al doilea la proba Descarcerare din vehicule a fost câştigat de ISU Braşov, iar locul al treilea, de ISU Harghita. La cea de-a doua probă, Acordarea Primului Ajutor Calificat, pe locul doi s-a clasat ISU Braşov, iar pe locul trei, ISU Sibiu, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.
Premiul pentru Cel mai bun comandant de echipaj i-a revenit plutonierului adjutant de la ISU Mureş, Sergiu Cotea. Alte două premii au fost câştigate tot de ISU Mureş, pentru Cea mai bună echipă de paramedici şi pentru Cea mai bună echipă de servanţi.
La faza a II-a a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordarea Primului Ajutor, organizată de ISU ”Ţara Bârsei” Braşov, au participat cinci echipaje formate din câte 10 pompieri militari de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.