A XIII-a Conferinţă Naţională de Cardiologie ce se desfăşoară în perioada 18-21 iunie la Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu Mureş a debutat cu o conferinţă de presă, susţinută de prof. dr Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie şi de prof. Kiss Robert, preşedintele Societăţii Maghiare de Cardiologie din Ungaria. „Probabil că v-aţi obişnuit, a devenit tradiţional, ca în luna iunie Clinica de Cardiologie şi cei care lucrează cu Clinica de Cardiologie să avem conferinţă cu participare internaţională. Trebuie să ştiţi că această conferinţă nu este numai a Clinicii este a Centrului universitar şi a celor două societăţi naţionale mari, societatea română şi societatea maghiară. Societatea Maghiară astăzi este reprezentată prin dl. prof. Kiss Robert, preşedintele Societăţii Maghiare de Cardiologie. Mâine va fi alături de noi şi Societatea Română de Cardiologie reprezentată de dr. Gabriel Tatu -Chiţoiu, preşedintele ales a Societăţii Române. Caracterul poate cel mai important al acestei conferinţe este faptul că societatea română şi societatea maghiară împreună cu centrul nostru universitar, cum ştiţi, lucrăm foarte bine împreună. Vin (medici n.red.)din Austria, Slovacia, Germania, Cehia şi poate îmi mai scapă vreuna, în fiecare an şi dezbatem o plajă destul de largă a bolilor cardiovasculare ca diagnostic, tratament şi noutăţi. Ce sunt aceste capitole? Întâlniri cu medicii de familie, medicii de familie care sunt golkeeperii sistemului, la aceste întâlniri vom expune ceea ce se întâmplă în domeniul bolilor cardiovasculare, întâlniri cu specialişti din diverse domenii, vom dezbate teme diferite, imagistică, tratament, ce este nou şi ce este promiţător. Aşa cum în fiecare an centrul nostru vine cu ceva nou, vine şi în acest an, cu cele două studii, de cercetare, care credem că de noi este publicat pentru prima dată în lume, despre utilitatea imagisticii în diagnosticul precoce al infarctului miocardic şi rezultatul evaluării bolnavilor care au beneficiat de celule stem”, cu aceste cuvinte a început conferinţa de presă prof. dr. Benedek. A trecut apoi în revistă programul zilelor următoare, un program cu caracter interdisciplinar în care medici de diferite discipline vor aborda tema bolilor cardiovasculare. Ziua de joi va însemna o întâlnire în premieră între rectorii universităţilor, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, de la Universitatea Petru Maior şi de la Sapientia din Tîrgu Mureş pentru a începe o colaborare. „Pentru că în cercetare echipa noastră a reuşit să pătrundă de la cercetare din plan local în plan european, în plan american. Pentru că în Europa nu se mai face cercetare de o clinică, se face cercetare interdisciplinară, interprofesională, e nevoie de economişti, de manageri, de IT- işti e nevoie de toată lumea. Un proiect european nu se mai poate construi pe un număr limitat de specialişti, dar, dar din oneman show din finele anilor ’90 , astăzi am devenit un teamshow, în sensul că în spatele meu, şi pentru asta sunt foarte mândru, sunt prezenţi mai mult decât 30 de oameni, 15-18 medici rezidenţi, 11 asistenţi universitari, profesori universitari pentru care sunt foarte mândru şi şefi de lucrări care vin şi lucrează în echipă. Iată că şi în România se poate dezvolta şi oferi produsul medicinal pentru cei care au nevoie de acest serviciu”, a explicat prof. dr. Bemedek.
După un rezumat redat în limba maghiară, a luat cuvântul prof. dr. Kiss Robert, care într-o engleză impecabilă a salutat auditoriul şi a adresat felicitări echipei conduse de prof. dr. Benedek pentru rezultatele obţinute în intervenţiile coronariene prin care au reuşit să scadă numărul deceselor cauzate de infarct miocardic. „Suntem aici, deja în mod tradiţional, la a XIII -a conferinţă de la Tîrgu Mureş, pentru că am dori să realizăm ideea de bază a Uniunii Europene potrivit căreia problema regională trebuie rezolvată împreună. Această problemă este problema bolilor cardiovasculare, această problemă trece graniţele şi în ţările est-europene omoară îngrozitor de mulţi oameni. Peste 50% dintre decese sunt cauzate şi în Ungaria de bolile cardiovasculare. Acest lucru nu se mai întâmplă în ţările vestice mai dezvoltate.Calea spre schimbarea acestei situaţii este pe deoparte tratamentul adecvat al catastrofelor acute, intervenţia coronariană imediată în infarctul acut, ceea ce se realizează admirabil în această regiune, în Transilvania, unde s-a reuşit implementarea metodei şi prin asta chiar a scăzut numărul deceselor cauzate de infarct până la nivelul acceptat pe plan internaţional, adică în jur de 6%.”, a continuat apoi profesorul în limba maghiară. A făcut o prezentare a situaţiei din ţara vecină unde se foloseşte cu succes metoda ardeleană a profesorului Benedek. În continuare a ţinut să atragă atenţia asupra prevenţiei! „Fumatul, obezitatea, hipertensiunea necesită o mai mare atenţie. În Ungaria am reuşit în anii trecuţi să reducem fumatul prin interdicţia consumului de tutun în spaţiile închise, în restaurante, în crâşme, în instituţii publice. Se fac controale foarte serioase, se aplică amenzi foarte serioase, chiar nu mai fumează nimeni (în locurile interzise n. red. ). A fost eliminată posibilitatea de a cumpăra oriunde produse de tutun. Nu se pot cumpăra ţigări decât în tutungerii, în total sunt 5000 de chioşcuri în Ungaria. Dacă în trecut erau 43.000 de puncte de desfacere a tutunului, la benzinării, la alimentare, oriunde, acum numărul lor s-a redus la 5000 şi nu se mai poate cumpăra decât în tutungeriile unde nu au acces persoanele sub 18 ani! A scăzut drastic vânzarea produselor de tutun, ceea ce este cel mai accesibil rezultat în prevenţie”, a explicat preşedintele Spcietăţii Maghiare de Cardiologie. „Sperăm că în curând acest lucru se va face cu succes şi în regiunea dumneavoastră”, cu aceste cuvinte şi-a încheiat intervenţia prof. dr. Kiss Robert.
Conferinţa de presă s-a încheiat cu mulţumirile adresate celor prezenţi pe trei limbi: română, maghiară şi engleză, aşa cum se va desfăşura întreaga conferinţă. Mulţumesc!Köszönöm!Thank you! (EM)