Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis a ţinut o conferinţă de presă, miercuri, împreună cu Ciprian Dobre, la sediul organizaţiei din Tîrgu Mureş. La finalul reuniunii regionale a formaţiunii politice, a declarat, că unificarea dreptei se va face fără Traian Băsescu, subliniind că nu va avea loc o alianţă cu (PMP).
”Nu vom face alianţă cu Partidul Mişcarea Populară (PMP). Nu ne interesează, noi facem unificarea dreptei, fiindcă aşa dorim noi, din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal. Această unificare a dreptei nu se face, în niciun caz, pentru Băsescu, nu se face împotriva lui Băsescu, se face pur şi simplu fără Băsescu”, a susţinut Klaus Iohannis.
Politicianul şi-a exprimat convingerea că PNL şi PDL vor avea un candidat puternic la Preşedinţia României, care va reuşi să capaciteze alegătorii să voteze pozitiv şi „nu pentru a alege răul cel mai mic”.
”Noi credem că vom avea un candidat puternic care convinge şi face ca aceste alegeri să fie unele cu un imbold pozitiv şi nu de imbold ‘să alegem răul cel mai mic’, ci să alegem pe cel care e mai bun. Eu cred că avem forţa politică pentru a convinge o parte suficientă de electorat că noi, de data aceasta, ştim ce vrem”, a accentuat Klaus Iohannis, citat de Agerpres. (EM)