Joi 23 iunie, s-a continuat căutarea și lichidarea focarelor ascunse la incendiul din localitatea Lunca Bradului de pe Valea Ilvei.
Salvatorii formați din echipe mixte de la ISU Mureș, ISU Harghita, Ocolul Silvic Lunca Bradului, SALVAMONT Mureș și personal din cadrul SVSU Lunca Bradului, au intervenit pentru căutarea tuturor focarelor ascunse din interiorul trunchiurilor de copaci și de sub frunziș. Salvatorii au realizat și o linie de furtun în amonte pentru a facilita transportul apei cât mai aproape de focare.
După ora 20:00 nu a mai fost necesară intervenția continuă a salvatorilor pe versanți, în acest sens, reprezentanții de la toate structurile s-au întors la bază. La fața locului a rămas un echipaj format din trei cadre militare, de la Detașamentul de Pompieri Reghin, care a executat misiuni de recunoaștere pe timpul nopții în vederea preîntâmpinării reaprinderii incendiului.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Ieri, 23 iunie, în jurul orei 16:40, incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Sânpaul, strada Principală.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș și pompierii voluntari din cadrul SVSU Iernut. Incendiul s-a manifestat la vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 1,5 ha, acesta a fost lichidat înainte să se propage.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: foc deschis în spații deschise.