Finalul de an școlar înseamnă, din nou, recunoașterea valorii în educație. Un sistem educațional atât de criticat, dar care, an de an, „naște” noi olimpici, olimpici care confirmă și la nivel internațional, dovedind, astfel, valoarea educației românești. Nu doar că mulți elevi mureșeni sunt acceptați anual la prestigioase universități din Europa, dar, aceștia își revendică și multe dintre premiile olimpiadelor internaționale.
De exemplu, în urmă cu câteva luni, la București, în Palatul Parlamentului, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor medaliaţi la olimpiadele și competițiile internaţionale pe discipline școlare. Din județul Mureș au fost premiați 7 elevi, din 4 unități școlare, cu sume de mii de lei.
Iar recent, au fost publicate listele cu elevii câștigători la etapele județene ale olimpiadelor naționale. Care sunt cele mai bune licee din Tîrgu Mureș, cu cele mai multe rezultate la olimpiadă, în general se știe. De aceea, în rândurile următoare am încercat să evidențiem și alte aspecte, în primul rând faptul că performanțe se poate face oriunde, deoarece talentele sunt diferite, iar foarte important e ca fiecare elev să-și aleagă liceul și profilul care i se potrivește cel mai bine.
Munca poate da rezultate oriunde
Anul acesta dorim să atragem atenția asupra faptului că deși în general se crede că doar anumite licee trimit elevi la olimpiadă, lucrurile nu stau chiar așa. Într-adevăr, licee precum Papiu, Unirea sau Bolyai au olimpici la mai multe materii. Dar, și alte licee, specializate în anumite domenii, trimit anual olimpici în domeniile respective. Astfel, cei care au o înclinație spre o materie care poate fi învățată mai degrabă la licee precum Agricol, Traian Vuia etc., pot obține performanță și la acele licee. Totul este să fie implicare și dorință de a performa.
De exemplu, este foarte clar că la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie (Licee pedagogice) au șanse să ajungă doar elevii de la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu”. Etapa națională s-a desfășurat la Sighetul Marmației, în aprilie, și au participat 8 elevi de la Liceul Pedagogic din Tîrgu Mureș. Dintre aceștia, doi au obținut premii: Borodi Cristina Maria, cls. XII, premiul I la Joc și învățare și Turcu Denisa Ștefana, cls. XII, premiul III la Didactici inovative.
Apoi, cei talentați la artă desigur au șanse mult mai mari de a se remarca dacă sunt elevi ai Liceului de Artă din Tîrgu Mureș. Desigur, elevii de la Liceul de Artă au obținut rezultate la etapele naționale ale unor olimpiade precum cele referitoare la Actorie sau Interpretare Instrumentală. La aceasta din urmă Liceul a obținut trei premii I și două premii II.
Desigur, performanța se poate face și la sat. Chiar dacă anul acesta nu prea avem olimpici naționali din mediul rural (doar locul I merge la etapa națională), anul trecut mai mulți elevii din mediu rural au reprezentat județul la etapele naționale ale unor olimpiade.
Și orașele mai mici fac performanță
De asemenea, performanța se poate naște și în orașele mai mici. Adeseori, liceele din Luduș , Tîrnăveni sau Reghin dau olimpici naționali. De exemplu, la TIC, doi din cei cinci elevi calificați la etapa națională sunt din afara municipiului Tîrgu Mureș: la olimpiada națională de TIC s-au calificat: cls. IX – Hațegan Vlad – Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduș; cls. X – Ceontea Vlad Călin – Colegiul Papiu; cls. XI – Grama Bianca Alexandra – Colegiul Papiu; cls. XII – Vinka Valentin – Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni; iar la secțiunea C s-a calificat Derzsi Daniel din cls. X de la Liceul Bolyai Tîrgu Mureș.
Școli gimnaziale de top
De obicei, elevii de clasele V – VIII calificați la etapele naționale provin de la școli gimnaziale din Tîrgu Mureș precum: Colegiul „Papiu”, „Dacia”, „Liviu Rebreanu”, „Europa”, „Bernády György”, „Nicolae Bălcescu”, „Mihai Viteazul”…
De exemplu, s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Lectură elevi precum: Ghiurca Yasmina, de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Tîrgu Mureș, cls. VI; Găbureac Diana de la Școala Gimnazială „Europa”, cls. VIII. La liceu, s-au calificat: David Raul Gabriel de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduș, cls. X; Chiorean Cristian și Legian Sorana de la Col Papiu, cls XI.
La istorie, s-a calificat la etapa națională, la clasa a VIII –a (olimpiada de istorie la nivel gimnaziale are loc doar la clasa a VIII-a), Mailat Claudia Cristina de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”. La liceu s-au calificat: cls. XI – Rohan Mădălina, Liceul Teoretic „Gh. Marinescu” Tîrgu Mureș și cls. XII – Crăciun Alina Maria – Liceul Tehnologic „Lucian Blaga”, Reghin.
Calificații la Olimpiada Națională de Informatică sunt: la clasa a V-a s-au calificat 3 elevi de la Colegiul „Papiu”, Palatul Copiilor Sighișoara, Școala Gimnazială „Romulus Guga” Tîrgu Mureș. La clasa a VI-a s-a calificat tot un elev de la Palatul Copiilor Sighișoara. La clasa a VII-a, un elev de la „Papiu”.
La nivel liceal, la informatică se remarcă „Papiu”, „Bolyai” și „Unirea”. S-au calificat elevi de la: clasa a IX-a – Bolyai și Unirea; clasa a X-a: doi elevi de la „Unirea”; clasa a XI-a – 4 elevi calificați – doi de la „Unirea”, și câte unul de la „Papiu” și Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduș. La clasa a XII-a s-au calificat cinci elevi: doi de la Papiu, doi de la Bolyai și unul de la Unirea.
Calificații la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele V-VIII, sunt: Cotta Cosmina de la Școala Gimnazială „Al. Ceușianu” Reghin, clasa a V-a; la clasa a VI-a, Sebezan Camelia de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Tîrgu Mureș. La clasa a VII-a – Șandor Denisa de la Colegiul „Papiu”; la clasa a VIII-a – Găbureac Diana, de la Școala Gimnazială „Europa” Tîrgu Mureș.
La clasele IX –XII, calificați la națională sunt: IX – Suciu Gabriela Denisa – „Papiu”; X – Angelescu Adina – Colegiul „Papiu”; XI – Bucșea Maria, Colegiul „Unirea”; XII – Bucur Cristina – Colegiul „M. Eliade” Sighișoara.
La chimie, Colegiul „Unirea” domină, având cei mai mulți elevi trimiși la etapa națională.
La matematică, în general Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” iese la înaintare: clasa a V-a Barta Zagoni de la Liceul „Bolyai”; clasa a VI-a Borș Alexandru de la Școala Gimnazială „Dacia”; clasa a VII-a – Nagy Szusza de la Școala Gimnazială „Bernády György”, clasa a VIII-a – „Papiu” – Kacso Chris Sandor. Iar la nivel liceul Colegiul „Papiu” domină detașat.
Mureșeni cu rezultate internaționale
Cei mai mulți olimpici mureșeni internaționali premiați, în anul acesta școlar, la București, provin de la Liceul „Bolyai Farkas” (4 elevi).
Mai exact, din județul Mureș au fost premiați următorii elevi:
Barta-Zágoni Bernadette din clasa a VI-a de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu Mureș (prof. Mátéfi István) – a obținut locul II la Olimpiada de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa;
Ferencz Dániel din clasa a X-a de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu Mureș (prof. Mátéfi István) – a obținut locul III la Olimpiada de Matematică pentru Liceele Maghiare din Europa;
Kis Anita din clasa a VII-a de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu Mureș (prof. Horváth Éva) – a obținut locul III la Olimpiada de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa;
Nagy Brigitta Rebeka din clasa a VII-a de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu Mureș (prof. Soós Katalin) – a obținut Mențiune la Olimpiada Internațională de Limbă, Literatură și Cultură Maghiară;
Nagy Zsuzsa din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială „Dr. Bernády György” Tîrgu Mureș (prof. Bartos Honorea) – a obținut locul III la Olimpiada de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa;
Price Cosmina Cristina din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” Tîrgu Mureș (prof. Marian Raluca Alexandra) – a obținut locul II la Olimpiada Internaţională de Lectură;
Vajda Péter din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială „Europa” Tîrgu Mureș (prof. Secăreanu Eva) – a obținut locul II la Olimpiada de Matematică pentru Gimnaziile Maghiare din Europa.
Și profesorii, recompensați
Săptămâna trecută a avut loc și un eveniment menit să recompenseze eforturile dascălilor mureșeni, cei care, de multe ori, depun un efort susținut pentru a pregăti tinerii olimpici. A fost, de fapt, prima Gală a Educației Mureșene, organizată cu ocazia anului centenarului Marii Uniri.
„Este prima gală a educației mureșene organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Mureș în semn de prețuire și de recunoștință pentru toate cadrele didactice care din 1990 până astăzi nu mai sunt în activitate”, a precizat Ioan Macarie, inspector școlar general la IȘJ Mureș.
Au fost premiați 4 foști inspectori școlari generali, 6 inspectori școlari generali adjuncți, 26 de inspectori și peste 250 de profesori pensionari.
La eveniment au participat mai multe personalități ale județului.
„Mă bucur că am putut să răspund invitației făcute de IȘJ Mureș și să fiu prezentă la „Gala educației mureșene” eveniment în cadrul căruia a fost onorată activitatea profesorilor mureșeni. În numele autorităților locale prezente la eveniment am transmis un mesaj de susținere pentru învățământul românesc. Există, fără îndoială loc de mai bine și este, cred, absolut necesar ca sistemul educațional să se plieze pe nevoile actuale ale societății și planul de învățământ să țină cont de cerințele pieței muncii, asta dacă dorim să avem generații pregătite și capabile să se adapteze realității și dinamicii zilelor noastre.
Cred că modalitatea în care abordăm școala și educația trebuie să se schimbe și acasă și în sala de clasă. Și mai cred că, în ambele locuri, nu trebuie să lipsească respectul. Respectul pentru carte, pentru oportunitatea de a avea parte de învățământ gratuit, și, cel mai important, respectul pentru acei profesori care înțeleg că munca lor de azi, va crea adultul de mâine. Felicitări organizatorilor pentru eveniment și mulțumesc încă o dată pentru invitație”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin, prezentă la eveniment.
Vasile Dancea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.