Curtea de Apel Cluj a desființat ieri prima hotărâre a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, prin care Claudiu Maior a fost ales de către colegii săi consilieri în funcția de viceprimar. Sentința face următoarea precizare:
Admite recursul declarat de PNL -Filiala Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1209 din 12.11.2010, pronunţată în dosarul 1446/102/2009 al Tribunalului Mureş pe care o modifică în sensul că admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul PNL-Filiala Mureş în contradictoriu cu pârâtul C.L. al municipiului Târgu Mureş şi în consecinţă:
– dispune anularea HCL Târgu Mureş nr.267 din 23.12.2008.
-respinge capătul de cerere privind anularea tuturor Hotărârilor adoptate la data de 23.12.2008.
Sentința este irevocabilă și a fost pronunţată în şedinţa publică de ieri, 14 februarie. Cu toate acestea, mai există și o a doua hotărâre a CL Tîrgu-Mureș, prin care Claudiu Maior e reconfirmat în funcția de viceprimar. Acea HCL 313/30 iunie 2009 are două articole care fac referire directă la subiect:
Art. 1. Se resping plângerile prealabile ale Partidului National Liberal – Mureș și Asociatia APDO LIDER, având ca obiect revocarea Hotarârii Consiliului Local Municipal nr. 267/23 decembrie 2008 si tuturor hotarârilor adoptate de Consiliul local municipal din data de 23 decembrie 2008.
Art. 2. Se reconfirmă prin vot alegerea viceprimarului Municipiului Tîrgu Mures dl. Maior Sergiu Claudiu.
Deputatul PNL Ciprian Dobre este însă de altă părere, spunând că instituția reconfirmării nu există:
Noi avem azi o hotărâre prin care se desființează hotărârea din 23 decembrie 2008 privind numirea lui Claudiu Maior ca viceprimar. Dacă cineva îmi arată mie o hotărâre a Consiliului Local privind numirea de viceprimar și îmi arată convocatorul pentru acea ședință, atunci voi face declarații. Nu există instituția reconfirmării, iar dacă există voi avea și atunci o declarație. Plus că reconfirmarea nu face decât să confirme hotărârea anulată. Alegerea viceprimarului, potrivit Legii 215 se face în ședință ordinară, la care să existe un convocator.
Viceprimarul Claudiu Maior n-a putut fi contactat pentru a da o declarație în acest sens, fiind de asemenea și plecat din localitate.
update:
Biroul de Presă al Primăriei Tîrgu-Mureș a făcut câteva completări la subiect. În primul rând Primăria nu discută, comentează sau atacă hotărârea Curții de Apel Tîrgu-Mureș, întrucât prin faptul că hotărârea de reconfirmare a lui Claudiu Maior din 2009 nu a fost atacată, cei care au atacat-o pe prima doresc doar să creeze fumigene. Așadar, Biroul de Presă al Primăriei mai precizează că activitatea Primăriei nu va fi influențată în nici un fel.
Cătălin Hegheș
La puscarie La puscarie!!!
Foarte bine că se face dreptate.