Lanțul de supermarketuri Kaufland își închide mai multe sucursale în Germania până la începutul anului 2025. Trei dintre ele se află în Renania de Nord-Westfalia.
Astfel, Kaufland plănuiește să închidă mai multe sucursale din Renania de Nord-Westfalia începând cu 2024, arată Newsweek.
Potrivit companiei, închiderile vor începe în iunie cu magazinele Kaufland din Siegen și Greiz. În zona Ruhr, magazinul se închide în septembrie – în Ruhrpark din Bochum. Filiala din Palais Vest din Recklinghausen va fi închisă în ianuarie 2025. În martie 2025, filiala din Dortmund-Mengede se va închide. Potrivit companiei, închiderea filialelor are motive economice.
Motivul închiderilor au fost motive „economice”, după cum a precizat compania. „Evaluăm fiecare locație în mod individual în ceea ce privește potențialul său de dezvoltare pe termen lung și ținând cont de condițiile contractuale de închiriere”, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei, citată de portalul de știri regional „echo24”. Nu există nicio legătură între cele cinci închideri. Pentru România, Profit.ro a anunțat în toamnă că retailerul are în plan menținerea unui ritm constant de expansiune, cu cel puțin 10 magazine deschise anual, ținta fiind ca, până în 2025, să atingă pragul de 200 de magazine în România și Republica Moldova.
Category: Stirile Punctul