În cadrul mai multor întâlniri cu cetățenii orașului, aceștia i-au semnalat candidatului la primărie, Soós Zoltan, cele mai acute problemele cu care se confruntă părinții și elevii încă de la începutul pandemiei.
Discuțiile au fost foarte utile. Ambele părți au propus soluții viabile și cele mai bune idei care pot fi aplicate imediat, pentru a contribui la desfășurarea cursurilor noului an școlar, care începe la 14 septembrie, în condiții de siguranță maximă.
“Toți părinții, profesorii dar mai ales elevii s-au confruntat cu o serie de dificultăți când au fost puși în situația de a frecventa cursurile în sistem online. România nu are în toate regiunile mijloacele necesare ca să poată rezolva imediat situația impusă de învățământul la distanță cu tot ce presupune acesta, de la infrastructura adecvată pâna la modalitatea de predare și pregătirea cadrelor didactice pentru acest sistem. Și mai grav este faptul că aceste probleme stringente nu se vor putea rezolva rapid, de la o zi la alta. În plus, elevii nu vor putea acumula suficient de bine și în totalitate curricula școlară atunci când învață de acasă. Nu au pregătirea necesară pentru acest sistem. O altă problemă cu care ne confruntăm în această perioadă este și aceea că mulți dintre părinți nu au cu cine să-și lase copilul în perioada în care merg la serviciu. Această situație trebuie rezolvată urgent”, a precizat , luni, Soós Zoltán, în mesajul său video despre începutul anului școlar.
Candidatul independent la Primărie a mai subliniat că prioritatea absolută în acest moment este siguranța epidemiologică: „În toate instituțiile, trebuie acordată o atenție deosebită asigurării și respectării regulilor de igienă, fără compromisuri. Este vorba despre sănătatea noastră și a copiilor noștri” .
Soós Zoltán, tatăl a 4 copii cu vârstă școlară, consideră educația extrem de importantă. În acest context, candidatul Soós Zoltán a solicitat Guvernului și Ministerului Educației să nu se mai joace în continuare cu viața copiilor, a părinților și a profesorilor și să găsească soluții viabile, să propună cât mai curând posibil un set de reguli clare pentru începerea anului școlar, pentru ca astfel, instituțiile de învățământ și copiii să aibă timp să se pregătească în timpul scurt care a mai rămas până la începutul anului școlar.
Ce se va întâmpla pe 27 septembrie?
Având în vedere desfășurarea scrutinului pentru alegerile locale la data de 27 septembrie, Soós Zoltán a propus autorităților de la București ca zilele de 28 și 29 septembrie să fie libere, fără cursuri, ca să se poată igieniza corespunzător școlile și sălile de clasă în care au fost instalate secții de votare. Curățenia în școli este prioritatea absolută în acest moment.
Vrem curățenie și igienă în școli
În timpul dezbaterilor privind condițiile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ școlar și liceal, au fost abordate și problemele legate de igiena necorespunzătoare din școli, mai ales acum, în perioada pandemiei.
„Potrivit calculelor noastre, pentru fiecare elev din Târgu Mureș, este cheltuită suma de 10 lei, anual, pentru serviciile de curățenie. Este ridicol de puțin. În majoritatea şcolilor din oraş, condițiile în care învață copiii noştri sunt deplorabile. Toaletele sunt murdare, nu există săpun și hârtie igienică, iar creta se cumpără din fondul clasei. Aceasta este realitatea tristă din majoritatea instituțiilor de învățamânt târgumureșene. Este inadmisibil ca părinții să cumpere echipamente moderne sau să zugrăvească sălile de clasă”, a afirmat Soós Zoltán.
Potrivit programului propus de candidatul independent, Soós Zoltan, pentru asigurarea desfășurării procesului de învățământ în condiții optime, prima măsură pe care o va lua va fi dublarea sumei alocate de la buget pentru asigurarea curățeniei și respectarea condițiilor impuse de starea de alertă precum și pentru verificarea periodică a respectării normelor impuse. Niciun elev din Târgu Mureș nu poate învăța într-o școală în care toaleta nu este curată, unde lipsește hârtia igienică și unde părinții trebuie să cumpere cretă. Asigurarea condițiilor de igienă este deosebit de importantă în timpul unei epidemii și nu numai.
„Este inacceptabil ca mărimea buzunarului părinților să decidă de câte ori se pot spăla pe mâini copiii noștri. În toate toaletele școlilor din Târgu Mureș vor exista cantități suficiente de săpun, prosoape, hârtie igienică și mai ales va fi curățenie”, a subliniat candidatul independent la Primăria Târgu Mureș, Soós Zoltan.
Învingem împreună!