În Piaţa Eroilor din Budapesta a avut loc, marţi, un eveniment de susţinere a Zilei Libertăţii Secuilor.
Se doreşte ca iniţiativei europene cetăţeneşti privind
regiunile naţionale, pe care a lansat-o Consiliul Naţional Secuiesc
(CNS) să i se acorde un nou impuls, a declarat, în cadrul
evenimentului, Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de Politică
Externă a Parlamentului de la Budapesta, din partea Fidesz.
Termenul-limită pentru adunarea celor un milion de semnături
necesare expiră în curând, a subliniat acesta.
Au venit să sărbătorească, pentru că în urmă cu un an, CNS “a
învins” Comisia Europeană pe cale juridică, a spus oficialul ungar,
referindu-se la faptul că lansarea iniţiativei a fost posibilă după
şase ani de procese în instanţă.
Zsolt Németh a spus: colectarea semnăturilor se face pentru ca
Uniunea Europeană “să nu asimileze” regiunile naţionale, să nu
elimine diversitatea culturală şi să nu contribuie financiar la
pierderea, de către regiuni, a particularităţilor, a declarat Zsolt
Németh.
Politicianul Fidesz a vorbit şi despre faptul că există un
consens în sprijinirea iniţiativei, ceea ce este un lucru demn de
laudă în politica maghiară.
Este trist că la Târgu Mureş nu s-a putut ţine Ziua Libertăţii
Secuieşti, a spus László Lóránt Keresztes, liderul grupului
parlamentar al partidului “Politica poate fi şi altel” (LMP).
Totodată, acest lucru conferă mai multă importanţă evenimentului de
la Budapesta, a spus.
Potrivit acestuia, este inadmisibil faptul că unii politicieni
vor să se afirme prin instigare împotriva maghiarilor. În astfel de
situaţii, “elita politică europeană nu este atât de sensibilă”, a
menţionat Keresztes.
Deşi colectarea semnăturilor nu stă prea bine, “putem face
asta”, putem aduna cele un milion de semnături necesare, a spus
deputatul LMP.
Attila Dabis, însărcinatul pentru relaţii externe al CNS, a
subliniat că autonomia Ţinutului Secuiesc nu încalcă integritatea
teritorială sau suveranitatea de stat a României şi nu se află în
conflict nici cu constituţia României.
Autonomia teritorială înseamnă că populaţia autohtonă din
Secuime preia, de la statul central, dreptul de a lua decizii cu
privire la afacerile publice locale, în interesul locuitorilor şi
cu asumarea răspunderii, a adăugat Dabis.
Dialogul despre autonomie este sabotat de către români, deja de
un secol, a spus. De zeci de ani, România alocă în mod intenţionat
mai puţine fonduri de dezvoltare zonelor populate de maghiari, a
mai menţionat.
Subiectul principal al Zilei Libertăţii Secuieşti din acest an
este iniţiativa cetăţenească europeană privind regiunilor
naţionale, a subliniat Attila Dabis, accentuând faptul că au mai
rămas doar două luni pentru a strânge semnăturile necesare.
“Ce facem în acest răstimp, depinde numai de noi. (…) Dacă nu
ne pasă nouă de propria noastră supravieţuire, alţilor nici atât”,
a declarat însărcinatul pentru relaţii externe al CNS.
La eveniment au participat câteva sute de persoane. În mulţime
s-au putut observa multe steaguri secuieşti, printre care şi unele
foarte mari. Majoritatea oamenilor au stat lângă un drapel secuiesc
foarte lat, pe care l-au susţinut pe tot parcursul evenimentului.
Pe scenă a fost afişat mesajul “Autonomie pentru Ţinutului
Secuiesc!”.