Grand Prix of Romania a avut vineri programate verificările tehnice și procedurile administrative. Au existat și 2 serii de intrări pe circuit în regim de Track-Day, doar pentru sportivii care au dorit (fotografiile de pe traseu sunt de la clasele Juniorilor din Campionatul Mondial și European BMU).
Traseul pe care se va desfășura etapa de Campionat Mondial de Supermoto are 1.620m, cu două zone distincte de off-road (una de 305 metri și una de 70 de metri).
Azi pe circuit au loc primele Antrenamente Libere oficiale.
Pe 7-8 septembrie 2024, Transilvania Motor Ring găzduiește pentru prima dată Campionatul Mondial de Supermoto. Cei mai buni 21 de piloți din 14 țări se vor întrece pe cel mai spectaculos traseu din România. 1600 metri, din care 350 metri off-road, cu sărituri, curbe și derapaje controlate.
Circuitul de Supermoto de la Transilvania Motor Ring a fost construit în această primăvară de o echipă specializată din Italia și a fost inaugurat pe 16-18 august cu ocazia desfășurării etapelor din Campionatului Național de Supermoto al României 2024. România intră cu acest nou circuit în liga mare a țărilor organizatoare de etape de campionat mondial, spectatorii care vor fi prezenți urmând să asiste la un adevărat regal motociclist.
Marc-Reiner Schmidt este Campionul Mondial en-titre și actualul lider al clasamentului general. Germanul vine în România să lupte pentru un nou titlu de Campion cu francezul Thomas Chareyre și italianul Elia Sammartin aceștia fiind singurii care îl mai pot învinge cu două etape înainte de finalul campionatului.
Grand Prix of Romania, este etapa a VI-a a Campionatului Mondial de Supermoto, dar, cu această ocazie, spectatorii vor putea urmări și manșe din Campionatul European și Balcanic de Supermoto. Evident, nu puteau lipsi cei mai buni sportivi din România, sportivii noștri urmând să concureze în etapa a V-a a Campionatului European BMU.
Special pentru spectatori vor fi organizate și sesiuni de autografe cu cei mai buni sportivi din lume și din România, vor exista zone de unde pot fi achiziționate produse licențiate S1GP și ne vom bucura cu toții de unul dintre cele mai mari spectacole posibile pe două roți din toată lumea.