Militari din cadrul Brigăzii 6 Operații Speciale și cei de la Biroul de Recrutare Mureș au derulat o serie de activități de promovare a profesiei militare în două școli din Târgu Mureș, în cadrul acțiunilor dedicate Zilei Armatei României.
Potrivit comandantului Comenduirii Garnizoanei Târgu Mureș, maior Sergiu-Petru Colceriu, acțiunile de Ziua Armatei Române s-au derulat pe parcursul a trei zile și au constat în promovarea profesiei militare la Colegiul Economic „Transilvania” și la Școala Gimnazială „Europa” din Târgu Mureș, unde s-au deplasat și membri ai forțelor speciale, a fost organizat unui simpozion cu tema „Armata României — tradiții și evoluții actuale” și o ceremonie militară și religioasă în centrul municipiului reședință de județ.
Garnizoana Târgu Mureș și Instituția Prefectului — Județul Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al Primăriei Municipiului Târgu Mureș, au organizat, miercuri, o ceremonie în memoria ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă, au fost depuse coroane și jerbe de flori la „Monumentul Ostașului Român” și o defilare a efectivelor din compunerea gărzii de onoare.
Agerpres