Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a hotărât în 1948 aniversarea la 7 aprilie a Zilei Mondiale a Sănătăţii. La această dată a intrat în vigoare Convenţia OMS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o instituţie specializată a Naţiunilor Unite care a fost creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva. Ziua mondială a sănătăţii a fost marcată pentru prima dată în 1950.
„Building a fairer, healthier world for everyone” este tema din 2021 a acestei zile.
Pandemia de COVID-19 a redus câştigurile recente în domeniul sănătăţii şi a împins mai mulţi oameni în sărăcie şi nesiguranţă alimentară, amplificând inegalităţile de gen, sociale şi de sănătate.
Cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii, OMS face apel la acţiuni de eliminare a inechităţilor în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi mai sănătoasă.
Campania evidenţiază principiul constituţional al OMS conform căruia „obţinerea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane fără deosebire de rasă, religie, credinţă politică, condiţie economică sau socială”.
La mulți ani, lucrătorilor din Sănătate!
Remember:
5 aprilie 1973 – La clinica chirurgicală nr. 2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România!