Săptămâna trecută, vineri s-a deschis expoziţia de păpuşi a Teatrului Ţăndărică din Bucureşti. Evenimentul vine în completarea spectacolelor dedicate aniversării celor 65, respectiv 51 de ani a existenţei secţiei maghiare, respectiv române a Teatrului de păpuşi din Tîrgu Mureş. Expoziţia vernisată de Viorica Tulbure, colaboratoarea teatrului Ţăndărică, ne duce înapoi în anii ‘50-‘70 a istoriei teatrului de păpuşi, în dorinţa de a-i obişnui pe membrii generaţiei tinere cu păpuşile tradiţionale, ce nu ar trebui lăsate uitării acum, în acveastă eră a jocurilor pe calculator şi a lumii virtuale.
Sâmbătă dimineaţa participanţii au depus o coroană la placheta de pe clădirea din strada Poştei, dedicată fondatorului Antal Pál, a cărui activitate a fost prezentată de Gavril Cadariu directorul actual al Teatrului Ariel. De la ora 11 a fost prezentată publicului colecţia de păpuşi şi marionette a scenografului şi artistului plastic Haller József expusă în holul teatrului. Decorurile, păpuşile au fost donate teatrului, pentru a-le aminti publicului spectator de piesele sale remarcabile precum Pasărea albastră, Romeo şi Julieta sau Faust.
Punctul culminant al evenimentului l-a constituiot Gala Ariel, în sala mare de la Ariel, unde maestrul de ceremonie Gavril Cadariu, ca de obicei, s-a adresat publicului bilingv, apoi invitaţii din ţară, de la teatrele din Bucureşti, Bacău, Craiova, Constanţa, Braşov, Piteşi şi din Eger –Ungaria i-au urat viaţă lungă teatrului Ariel. Atât teatrul cât şi directorul Gavril Cadariu au primit câte o diplomă, ce le-a fost înmânate de la Raluca Tulbure, în semn de recunoaştere a muncii depuse pentru atragerea tineretului la teatrul de păpuşi. Au luat cuvântul printre alţii, Ciprian Dobre, preşedintele şi Kelemen Márton, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, precum şi critical de artă Zeno Fodor, elogiind activitatea teatrului deasemenea pe limbile română şi maghiară.(EM)
Sursa nepujsag