La Sfântu-Gheorghe încă se mai simte unda de șoc a eșecului înregistrat duminică, la Clinceni, de echipa locală Sepsi. Acel 1-2 cu Unirea Slobozia a consfințit retrogradarea directă a celor de la Sepsi, în vreme ce ialomițenii merg la baraj. E ceva ce niciun microbist nu anticipa la startul play-out-ului, pe care Sepsi l-a început de pe prima poziție a plutonului.
Despre cauzele care au dus-o pe Sepsi, în numai un an, din cupele europene pe tăpșanele din Liga 2 nu o să detaliem aici. Suporterii ”secuilor” îl blamează în primul rând pe unicul titular localnic, portarul Roland Niczuly. Acesta a avut un sezon mizerabil, după ce anul trecut era luat în calcul pentru convocare la națională. Mai sunt acuzați de lipsă de ambiție și de randament slab și Cosmin Matei și slovacul Branislav Ninaj. Celor trei nominalizați aici li se impută, de asemenea, că au pus umărul la mazilirea antrenorului Dorinel Munteanu.
Trei sferturi dintre jucători pleacă, nimeni nu mai stă la Brașov
Surse apropiate de clubul din Sfântu-Gheorghe ne-au informat că foarte puțini jucători din lotul actual vor mai rămâne la Sepsi după retrogradare. Primii vor pleca străinii cu salarii mari, dar și jucătorii români plătiți bine. E puțin probabil ca Roland Niczuly să continue la Sepsi, în ciuda amiciției dintre tatăl său și patronul Dioszegi.
De asemenea, din sezonul viitor încolo niciun jucător nu va mai locui la Brașov. O tradiție inexplicabilă la Sepsi e ca jucătorii – niciunul din Sfântu-Gheorghe – să locuiască la Brașov. Fostul antrenor Dorinel Munteanu a vrut să schimbe acest lucru, dar s-a izbit de opoziția vestiarului, grupat în jurul greilor Matei, F. Ștefan, Ninaj și Niczuly. Laszlo Dioszegi a declarat, însă, într-o emisiune TV, că de acum încolo toți jucătorii vor locui la Sfântu-Gheorghe. ”Suntem un oraș cu 50.000 de locuitori, avem magazine de toate feluri, mall-uri, tot ce trebuie pentru un trai civilizat. Gata cu Brașovul. Am greșit când am permis asta. Jucătorii care nu vor accepta să locuiască la noi în oraș nu vor mai fi transferați”, a spus, tranșant, patronul Sepsi.
Laszlo Dioszegi, fair play până la capăt
Deși a plâns după fluierul final al meciului care a consfințit retrogradarea echipei sale, Laszlo Dioszegi a rămas același om de caracter. ”Îi felicit pe cei de la Unirea Slobozia pentru victorie. Din ce am văzut azi, ne-au bătut pe merit. Principalul vinovat pentru retrogradare nu e Roli (portarul Niczuly – n.r.), ci eu. O să o luăm de la capăt, din Liga 2; nu vom renunța și nici nu ne vom desființa. Vom munci pentru ca la anul să revenim în prima ligă”, a declarat Laszlo Dioszegi.
surse foto: Facebook/Unirea Slobozia, Attila Hadnagy, Dioszegi Laszlo



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.