Cea de-a doua ediţie a Animation Bucharest International Film Festival (ABIFF) se desfăşoară de vineri până duminică, cu proiecţii simultane şi speciale în Bucureşti şi în alte 13 oraşe din ţară, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Proiecţiile vor avea loc la Târgu Mureş la Cinema City.
Ediţia din acest an a festivalului se concentrează pe promovarea filmelor de animaţie ucrainene şi a artiştilor ucraineni prin prezentarea unui lungmetraj recent, multiplu premiat, „Viktor Robot”, a mult aşteptatului „Gulliver se întoarce”, creat după o idee a preşedintelui Volodimir Zelenski, precum şi prin organizarea unei prezentări dedicate istoriei animaţiei din Ucraina, organizată sâmbătă la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti şi susţinută de Mirona Radu, directorul artistic al ABIFF.
Animaţia „Victor Robot”, în regia lui Anatoliy Lavrenishyn, spune o poveste despre prietenia dintre micul robot fără voce Victor şi o fetiţă de 8 ani, Victoria, care trăiesc într-o lume îndepărtată, într-un viitor îndepărtat. Lungmetrajul a fost recompensat, printre altele, cu Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Odesa din 2020 şi Premiul pentru Cel mai bun film pentru copii la cea de-a XIII-a ediţie a Tofuzi International Animated Film Festival în Batumi în 2021.
Comedia de animaţie „Gulliver se întoarce” este o adaptare liberă a cărţii „Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift.
Filmele de animaţie din cadrul festivalului sunt destinate deopotrivă copiilor prin prezentarea unor producţii preponderent europene haioase, pline de şarm, dar şi educative, cât şi publicului adult cinefil, pasionat de filmele de animaţie de autor.
„Prin subsecţiunea tematică a festivalului – relaţia dintre minorităţi şi majoritate, ABIFF îşi propune să identifice modalităţi inovatoare de rezolvare a posibilelor tensiuni dintre minorităţile etnice şi majoritate, să crească notorietatea radicalizării segmentelor vulnerabile şi posibilitatea de a prezenta o contra-naraţiune la această situaţie”, se arată în comunicat.
În competiţia internaţională de scurtmetraj de animaţie vor intra 11 filme din 10 ţări: „Diya”, regie Aroona Khiani, Canada; „Floating city”, regie Ng Chit, China; „Journey in amnesia”, regie Anouk Kilian-Debord, Belgia; „L’Amour en Plan”, regie Claire Sichez, Franţa; „Pardon!”, regie Eugen Munteanu, România; „Rising in a Spiral”, regie Debora Mendes, Elmano Diogo, Portugalia; „Skanderbar”, regie Călin Gherghevici, România; „Soap Opera”, regie Cameron Carr, Marea Britanie; „Tarantella”, regie Yevgeni Nadtochey, Belarus; „To the end”, regie Vadim Boldurat, Ucraina; „We hope you won’t need to come back”, regie Anastazja Naumenko, Polonia.
Se vor acorda Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj cu o valoare de 1.000 de euro, Premiul pentru Cel mai bun regizor – 600 de euro şi Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj tematic – 600 de euro.
Cea de-a doua ediţie a ABIFF este organizată de ABI Fundaţie, Mockra Productions şi Creatrix Fama.
Biletele pentru proiecţiile de la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti sunt disponibile pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-film-de-animatie. AGERPRES